Directorul Autorităţii de Sănătate Publică, Gabriela Ţârle, a declarat astăzi că a plătit din propriul buzunar convorbirile efectuate de pe telefonul mobil de serviciu la numere cu suprataxă. Este vorba de o sumă de aproape 2400 de lei. Întrebată dacă a sunat la vrăjitori, Gabriela Ţârle a răspuns spunând că „şi regii aveau astrologi în trecut”. Faptul că a folosit telefonul mobil de serviciu în acest sens a fost comparat de Gabriela Ţârle cu plecarea într-o delegaţie. „Păi, când mergi într-o delegaţie nu-ţi cumperi o pereche de pantofi sau o poşetă? E acelaşi lucru. La întoarcere, plăteşti contravaloarea”, a spus Ţârle. Aceasta a folosit telefonul mobil pentru a suna la numere cu suprataxă şi în afara orelor de program.
Prinsă cu mâţa-n sac, Gabriela Ţârle o acuză pe şefa serviciului contabil că a scos acte din unitate şi a furnizat informaţii presei, deşi nu avea această calitate. De altfel, pentru că a avut curajul să-i impute directorului ASP consultaţiile telefonice la astrolog, aceasta a fost deferită unei comisii de disciplină, şefa serviciului contabil nemaisuportând stresul şi îmbolnăvindu-se. Nu este pentru prima dată când subalternii Gabrielei Ţârle au probleme de sănătate din cauza stresului, maniera de lucru şi de a discuta cu oamenii a directorului ASP fiind binecunoscută şi reclamată de mai multe ori de-a lungul timpului.
NEWS-AR