Ministrul interimar al Internelor, Dan Nica, a declarat, luni, că peste 20 de persoane au murit, iar 100 au fost rănite în accidente provocate de persoane care şi-au obţinut fraudulos permisele de conducere de la Argeş, demnitarul propunând autorităţilor găsirea unor soluţii de anulare a permiselor.
Ministrul interimar al Admistraţiei şi Internelor, Dan Nica, a declarat, luni, la prezentarea bilanţului pe 2008 a activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie, că că astfel de cazuri ca cel ”al permiselor” au cele mai grave consecinţe.
Demnitarul a lăudat activitate DGA pe care a caracterizat-o drept „laborioasă”, cazul „permiselor” de al Argeş fiind dat exemplu de caz complex.
Totodată, ministrul Nica a afirmat că astfel de cazuri sunt izolate în Ministerul Admnistraţiei şi Internelor. „Concluzia care se desprinde în raportul DGA (privind activitatea insttiuţiei -n.r.) este că nu putem vorbi de o caracteristică generală la nivelul ministerului”, a spus Dan Nica.
Raportul de activitate al DGA pe anul trecut consemnează cazul „Permisul”, arătând faptul că în legătură cu „implicarea în fapte de corupţie a unor lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeş, în care au fost investigate, pe parcursul a aproximatuv doi ani, peste 3.200 de persoane” s-a materializat prin înregistrarea a două dosare penale instrumentate la nivelul DNA.
„În cauză, ofiţerii poliţiei judiciare din cadrul DGA au fost delegaţi să efectueze activităţi procedurale, stabilindu-se că, în perioada martie-iunie 2008, pe raza judeţului Argeş şi-au desfăşurat activitatea două grupuri infracţionale organizate care au acţionat, în mod coordonat, pentru a obţine beneficii materiale reprezentând sume de bani (cuprinse între 700 de euro şi 10.000 de euro), pretinse şi primite de la diferite persoane, pentru facilitarea obţinerii de către acestea, în mod fraudulos, a permiselor de conducere. Au fost învinuite şi inculpate 31 persoane (11 funcţionari ai MAI), dintre care 22 au fost arestate preventiv pe parcursul cercetărilor”, arată sursa citată.