L-ai întâlnit pe cel mai năpăstuit om. Un tip venit în Capitală pentru a avansa în carieră, politicos şi respectuos până în măduva oaselor. Îl vezi mereu la metrou, îmbrăcat într-un costum elegant şi încrezător în ziua ce urmează. Pe stradă, trimite priviri pline de compasiune unor cerşetori zgribuliţi de pe marginea trotuarului. Şi-a cumpărat covrigi, dar a simţit nevoia să îi dea copiilor şi bătrânilor nevoiaşi pe care i-a întâlnit. Nu ştie însă că soarta va alege să îl pedepsească, în loc de a-i recompensa bunătatea.
LA METROU. Astăzi a plecat mai devreme, pentru că are nişte taxe de plătit. A luat metroul, deoarece s-a gândit că ar polua mult prea mult dacă ar merge cu maşina. Nu s-a aşezat pe scaun, pentru a-i lăsa loc unei doamne. După câteva minute de aşteptare, în staţia Piaţa Unirii intră un metrou aglomerat. Lasă ceilalţi călători să intre şi, când să urce, se aude vocea conductorului: „Stimaţi călători, vă rugăm permiteţi închiderea uşilor”. Îşi spune: „Ar fi bine să ies, ca să plece odată”. Aşa că face un pas înapoi şi este din nou pe peron. Vocea din metrou se aude din nou, doar pentru a spune: „Următorul tren în direcţia Pipera soseşte peste o oră”. Şi uşile se închid.
DIN PĂCATE, TOT ACOLO! Timpul a trecut repede, pentru că citeşte o carte bună. Metroul următor a venit, fără nicio întârziere, peste fix o oră. Nervoşi de atâta aşteptare, ceilalţi călători plecaseră de la metrou spre autobuzele RATB, aşa că prinde chiar un loc liber. Se aşază cu ochii afundaţi în aceeaşi carte. Merge doar trei staţii, până la Piaţa Victoriei. În timpul călătoriei, a fost călcat pe picior de un licean grăbit, lovit cu un rucsac de un excursionist neglijent, dar nu s-a supărat. În apropiere staţiei de destinaţie, se ridică şi aşteaptă. Din difuzoare, se aude însă o atenţionare rostită cu teamă: „Din motive de securitate, trenul nu opreşte în staţia următoare”. Coboară la următoare şi ia metroul înapoi.
PRIMUL LA COADĂ. Ajuns la ghişeul de plăţi de la Electrica, constată că este primul. Pe program scrie că programul de astăzi începe de la 10, nu de la 9, aşa cum ştia el. Motivul invocat este că este zi de sărbătoare. „Ciudat”, îşi spune. „M-am uitat în calendar şi chiar nu era trecut nimic special, cu cruce neagră sau roşie”. În sfârşit, apare casiera, care merge încetişor, pentru a nu vărsa cumva vreo picătură din cafeaua fierbinte din ceaşcă. Între timp, coada a ajuns să numere cam 15-20 de persoane. O femeia între vârste, cu o figură plictisită, deschide mica deschizătură din partea de jos a geamului. El o întreabă: „Mă scuzaţi, dar ce sărbătoare este astăzi”. Ea devine brusc zâmbitoare şi răspunde: „Vă mulţumesc nespus, domnule, că mi-aţi reamintit că astăzi este 24 ianuarie. Probabil nu ştiaţi că este Ziua Internaţională a Mersului Înapoi. Aşa că Electrica a considerat adecvat să ia coada în mod invers, ultimul venit fiind primul servit”. Tocmai când cei din spatele rândului dădeau buzna, surprinşi de uluitoare veste, casiera adaugă „Şi când mă gândesc că era cât pe ce să vă iau banii şi să încalc regulamentul. M-aţi salvat”!
LA SERVICIU. Puţin iritat de nefericita întâmplare, decide să plece spre birou, ca să fie sigur că nu întârzie. Pe drum, se interesează ce piesă de teatru se joacă diseară la Naţional. N-a mai fost de tare mult timp. Ajuns la serviciu, dă drumul la calculator, caută un radio online şi ascultă: „Decizie neaşteptată la Electrica, care s-a gândit să celebreze Ziua Internaţională a mersului înapoi prin…”. Schimbă canalul încruntându-şi sprâncenele. Primeşte un mesaj de la una dintre clientele baroului de avocatură pentru care lucrează: „Îmi pare rău, dar m-am îndrăgostit de hoţul care m-a jefuit săptămâna trecută. E un om cu suflet mare. Aşa că am decis să renunţ la acuzaţii şi vă rog să mă scuzaţi că renunţ la serviciile dumneavoastră”. Era singurul caz de luna asta, de pe urma căruia spera să obţină un bonus destul de mare. „Abia aştept să merg la teatru diseară”, îşi spune, sătul de ghinioanele de astăzi. Îşi face treaba în continuare, studiind nişte dosare mai vechi.
LA TEATRU. Pleacă abia după sfârşitul programului, deşi şeful îi spusese că poate pleca mai devreme. Ajuns acasă, îi spune soţiei că la teatrul este o piesă pe care o aşteaptă de foarte mult timp. Încântată, aceasta îi spune: „Doar puţin, să mă îmbrac”. S-a gândit să nu îi spună, cel puţin deocamdată, de probleme de peste zi. „În fond, de ce să sufere doi în locul de unul”, gândeşte el. Aproape nu îi vine să creadă că, în drum spre teatru, nu i s-a întâmplat nimic. Îi deschide uşa soţiei şi apoi intră şi el. Rămâne surprins de tinerii îmbrăcaţi neglijent care sunt în hol. Nu mai avusese parte de aşa privelişte, cel puţin nu la Naţional. Îşi spune că este totuşi bine că atât de mulţi tineri sunt atraşi de teatru. Ajunge la ghişeu şi cere două bilete: „În sectorul central, vă rog”. Femeia îi răspunde calm: „Teatrul derulează o campanie care urmăreşte readucerea publicului tânăr în teatre. Astăzi, este permis doar accesul tinerilor în blugi şi adidaşi. Puteţi merge să vă schimbaţi repede, că ajungeţi la piesă. Dar nu uitaţi să cumpăraţi şi câte o pungă de seminţe. Azi e obligatorie”.
Articolul este unul fictiv, dar personajul este inspirat din cea mai cruntă realitate. Credeţi că, în societatea actuală, un om care excelează prin bun simţ este mai degrabă un inadaptat? Care a fost cea mai proastă zi din viaţa voastră?
P.S Dacă vă gândiţi la alte situaţii ipotetice care doriţi să nu vi se întâmple vouă, puneţi-le în cârca „omului năpăstuit”. Că poate duce, doar e fictiv.
Oare câte poate îndura un om într-o singură zi? Imaginează-ţi un bărbat pentru care fiecare zi din viaţă seamănă cu cea mai prostă zi din viaţa ta.
