Insistenta cu care ecologistul Vasile Tatar din Baia Mare a actionat pentru ca municipiul resedinta de judet al Maramuresului sa scape de pericolul pe care il reprezentau cianurile de la Aurul, au fost rasplatite azi, 27 ianuarie 2009, cu un succes rasunator. Romania a fost condamnata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) pentru poluarea cu cianuri a orasului Baia Mare. Este prima condamnare a Romaniei intr-un dosar de mediu. Intransigenta Curtii a fost, probabil, motivata de accidentul ecologic din 30 ianuarie 2000, cand iazul de decantare de la Bozanta a cedat si tone de cianuri s-au scurs in Somes si apoi in Tisa. Condamnarea a survenit procesului pe care Vasile Tatar l-a intentat statului roman dupa epuizarea cailor de atac la nivelul instantelor nationale.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Romania in cauza „Tatar vs. Romania” pe care au deschis-o Vasile Tatar si fiul acestuia, Paul Tatar, magistratii considerand ca baimarenilor le-a fost incalcat dreptul la un mediu sanatos, potrivit articolului 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului – care stabileste drepturile la o viata privata si de familie. Judecatorii de la CEDO au mentionat in sentinta ca autoritatile romane s-au facut vinovate pentru ca familia Tatar a fost nevoita sa traiasca in vecinatatea uzinei de cianuri, aceasta avand domiciliul pe strada Dragos Voda din Baia Mare. Statul roman a fost invinovatit pentru faptul ca nu a evaluat riscurile la care au fost supusi cei doi in momentul in care s-au eliberat autorizatiile de functionare pentru uzina Aurul
Strania coincidenta este ca aceasta condamnare a Romaniei si, indirect, a societatii Aurul din Baia Mare – actualmente Romaltyn – vine cu numai trei zile inainte de comemorarea a 9 ani de la producerea tragicului accident ecologic din 30 ianuarie 2000, cand 100.000 de metri cubi de steril cu cianuri s-au surs din iazul de decantare de la Bozanta in Sasar si de acolo in Somes – Tisa – Dunare.
Curtea europeana a decis in unanimitate ca dreptul celor doi reclamanti la un mediu sanatos si protejat a fost incalcat de catre Romania. CEDO a stabilit ca acestia sa primeasca 6.266 de euro, reprezentand cheltuielile de judecata, fara sa accepte, insa, plata altor despagubiri.
Vasile Gheorghe Tatar, in varsta de 60 de ani, si fiul sau, Paul, de 28 de ani, au fost reprezentanti in instante de catre Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului din Romania – Comitetul Helsinki si de o echipa de avocati internationali ai firmei Latham & Watkins, condusi de Stephen Fietta (partener in cadrul Departamentului de Drept International al biroului Latham & Watkins din Londra).
Oficialii APADOR-CH au aratat ca ”reclamantii, tata si fiu, locuitori ai orasului Baia Mare, s-au adresat Curtii Europene in 2001”. Ei s-au plans ca autoritatile romane nu au reglementat de maniera eficace folosirea cianurii si a altor substante toxice de catre S.C. Transgold S.A Baia Mare (fosta S.C. Aurul S.A Baia Mare) in procesul tehnologic de extragere a aurului. ”Ca urmare a acestui proces tehnologic vietile celor doi, care locuiau la 100 de metri de fabrica Aurul, au fost puse in pericol. Problemele reclamate de cei doi au fost evidentiate de gravul accident care a avut loc in ianuarie 2000, cand apa contaminata cu cianuri s-a deversat din lacul de acumulare producand un dezastru ecologic pe cursul raului Tisa”, au precizat reprezentantii asociatiei.
Vasile Tatar a mentionat in documentele remise CEDO ca astmul bronsic de care sufera fiul sau a fost agravat de cianura de sodiu folosita in procesul de extractie la mina si eliberat in cantitati mari in natura in timpul catastrofei din 30 ianuarie 2000. Totusi, in privinta agravarii starii de sanatate a lui Paul Tatar, instanta a hotarat cu cinci la doua voturi ca nu s-a facut dovada legaturii de cauzalitate intre cele doua aspecte.
Curtea europeana a mai constatat ca autoritatile romane nu au impus societatii Transgold conditii de functionare apte sa evite producerea unor prejudicii mediului si sanatatii umane. Mai mult, au permis acestei societati sa functioneze si dupa accidentul din ianuarie 2000, incalcand principiul precautiei care ar fi impus o restrictionare a activitatii atat timp cat existau serioase indoieli cu privire la siguranta procesului tehnologic.
Mai mult, concluziile studiilor de mediu pe baza carora s-a permis functionarea fabricii Aurul nu au fost niciodata aduse la cunostinta publicului, care nu a avut posibilitatea de a le contesta. Desi dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor privind mediul este garantat, autoritatile romane au continuat sa il ignore chiar si dupa producerea accidentului din ianuarie 2000.
APADOR a aratat ca hotararea de astazi, 27 ianuarie, este prima in care Romania primeste o condamnarea din partea Curtii Europene a Drepturilor Omului intr-un caz legat de protectia mediului. Reprezentantii asociatiei au mai aratat ca un alt efect al deciziei Curtii este ”importanta deosebita in contextul efortuilor de a opri un vast proiect de exploatare a aurului la Rosia Montana printr-o tehnologie asemanatoare celei folosite la Baia Mare”.
Autor: Meda Muntean
