După opt ani de mandat, liderul de la Casa Albă lasă în urmă două războaie neterminate şi o economie în plină recesiune. Preşedintele George W. Bush a susţinut aseară discursul de adio, aceasta fiind ultima sa apariţie publică înainte de învestirea lui Barack Obama.Continuând tradiţia începută de George Washington, Bush şi-a luat rămas bun de la americani printr-o alocuţiune televizată transmisă de la Casa Albă.
Cu patru zile înainte de a părăsi fotoliul din Biroul Oval, el a vorbit despre lecţiile învăţate în cei opt ani de mandat şi, după câteva sfaturi pentru succesorul său Barack Obama, şi-a apărat din nou bilanţul.
Înainte de a-şi ţine discursul, preşedintele în exerciţiu şi-a luat rămas bun prin telefon de la o serie de lideri străini, s-a întâlnit cu familiile soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în Irak şi Afganistan, iar apoi a participat la un dejun organizat la Departamentul de Stat.
Până la 20 ianuarie, când îşi încheie oficial mandatul, George W. Bush se va retrage la Camp David.
O moştenire controversată
Fastuoasa ceremonie prevăzută la Washington pentru învestirea lui Barack Obama o va urmări din Texas, unde vrea să deschidă o bibliotecă prezidenţială şi un centru politic, dar şi să-şi scrie memoriile.
El le-a spus reporterilor că primul lucru pe care îl va face a doua zi după încheierea mandatului va fi să bea o cafea cu soţia sa, Laura.
Cei doi au declarat că-şi vor petrece timpul între locuinţa din suburbia Dallasului şi ferma din Crawford. Locuitorii din Preston Hollow s-au bucurat când au aflat că familia Bush se va muta în cartierul lor, însă nu sunt entuziasmaţi de prezenţa agenţilor Secret Service, care vor continua să-i păzească.
În ultimele zile de mandat ale administraţiei republicane, presa internaţională, experţi şi analişti de peste Ocean au început deja să tragă linie sub preşedinţia Bush. Iar rezultatul nu este deloc măgulitor.
Învingător la „mustaţă” în scrutinul din 2001, în faţa lui Al Gore, Bush a moştenit de la Bill Clinton o Americă respectată, prosperă, stabilă din punct de vedere financiar.
Părăseşte Casa Albă în timp ce SUA se confruntă cu cea mai gravă criză economică şi financiară din 1929.
Lasă în urmă două războaie neterminate, o economie în plină recesiune, un deficit bugetar de miliarde de dolari şi o ţară a cărei imagine este grav afectată în străinătate.
Moştenirea pe care George W. Bush i-o lasă lui Barack Obama este cea mai grea transmisă de un preşedinte american succesorului său, după ce Herbert Hoover i-a predat ştafeta lui Franklin Roosevelt în anii ‘30.
La numai zece luni de la preluarea mandatului, Bush a avut parte de prima provocare: atentatele din 11 septembrie. Se bucura de popularitate în rândul alegătorilor când a stabilit liniile frontului „războiului împotriva terorismului“ şi a declanşat războiul din Afganistan.
Susţinerea populaţiei a început să scadă vertiginos în 2003, când Bush a invocat armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein pentru a invada Irakul.
Scandalul Abu Ghraib şi alunecarea spre un război civil au spulberat rapid capitalul de simpatie acumulat după 11 septembrie. „Decizia de a-l da jos pe Saddam Hussein a fost cea bună. Şi va rămâne o decizie bună“, a subliniat Bush. În plan intern, Casa Albă a fost pusă la zid pentru reacţia catastrofală la dezastrul provocat de uraganul Katrina în New Orleans în august 2005.
Bush a primit apoi lovitură după lovitură, fiind acuzat că a trădat valorile americane închizând suspecţii de terorism la Guantanamo, autorizând ca aceştia să fie torturaţi şi interceptând convorbiri telefonice fără mandat din partea justiţiei.
La judecata istoriei
În ciuda criticilor venite din toate părţile, Bush nu are prea multe regrete. Recunoaşte însă că a avut unele „dezamăgiri“, vorbind despre scandalul abuzurilor de la Abu Ghraib sau faptul că în Irak nu s-a găsit nicio armă de distrugere în masă.
„Sunt mândru de tot ce a făcut această administraţie“, a spus Bush. „Ştiu că am dat totul timp de opt ani, nu mi-am vândut sufletul pentru a fi popular. Acum, când mă voi întoarce acasă şi mă voi uita în oglindă, voi fi mîndru de ceea ce voi vedea“, a subliniat el.
Bush şi apropiaţii săi revendică „eliberarea“ a 50 de milioane de persoane în Afganistan şi Irak, ameliorarea relaţiilor cu Asia, o vastă coalizare în lupta împotriva terorismului, un efort fără precedent în lupta împotriva bolilor în Africa, o reformă în sistemul de învăţământ, o alta în acoperirea de sănătate pentru persoanele în vârstă. Însă, la ora bilanţului, cea mai mare reuşită pe care o proclamă el este că a apărat ţara de noi atentate, chiar dacă Osama ben Laden nu a fost capturat.
În timp ce unii spun că Bush va rămâne în istorie „ca cel mai prost preşedinte“ al SUA, liderul de la Casa Albă insistă că istoria îl va judeca. „Să zicem că lucrurile nu au mers cum ar fi trebuit. Istoria este cea care va analiza trecutul şi va stabili ce s-ar fi putut face mai bine sau ce greşeli am făcut“, a declarat el. Ţinând cont de faptul că George W. Bush părăseşte Casa Albă cu o popularitate sub 30%, majoritatea americanilor par să fi dat deja verdictul.