MADRID / 18:20, 3.11.2008
Spania din ultimele luni ale dictatorului Francisco Franco era pregătită să declare război Portugaliei în numele luptei împotriva comunismului, potrivit unor documente americane citate luni de cotidianul spaniol El Pais.
Ultimul şef de Guvern în perioada dictaturii lui Francisco Franco (1939-1975), Carlos Arias Navarro, declara în martie 1975 că „Spania era dispusă să ducă lupte anticomuniste” împotriva Portugaliei, „singură dacă este necesar” după revoluţia din 1974 care pusese capăt guvernării autoritare a lui Marcelo Caetano.
Robert Ingersoll, care era în perioada respectivă ajdunct al secretarului de Stat american, menţiona la rândul său, într-o telegramă adresată secretarului de Stat Henry Kinssinger, o reuniune „privată” pe care a avut-o cu Arias Navarro, la Ierusalim.
Ingersoll a declarat de asemenea în urma acestei conversaţii: „Portugalia constituie o ameninţare serioasă pentru Spania, nu numai din cauza evoluţiei situaţiei (interne – n. red.), ci şi datorită sprijinului extern de care ar putea beneficia şi care ar putea fi ostil Spaniei”.
Diplomatul american remarca totodată că Arias Navarro i se părea „foarte îngrijorat” de situaţia din Portugalia, în condiţiile în care succesorul lui Caetano la conducerea ţării, Antonio de Spinola, tocmai renunţase la putere, iar stânga câştiga teren în ţară.
Spania „este o ţară puternică şi prosperă” care „nu doreşte să ceară ajutor”, dar care „speră în cooperarea şi înţelegerea prietenilor săi” în materie de interes şi ideologie în cazul unui conflict cu Portugalia, potrivit mesajului diplomatului american.
Dictatorul Francisco Franco a murit la 20 noeimbrie 1975, dispariţie care a deschis calea „tranziţiei” către democraţie, până la primele alegeri libere de după Franco, în iunie 1977.