Fostul astronaut Prunariu şi neurochirurgul Ciurea, promovaţi cu balonul (Imagine: Mediafax Foto)
Fostul astronaut Dumitru Prunariu şi neurochirurgul Alexandru Ciurea candidaţi PSD la Senat în colegii din municipiul Braşov se vor promova, până la închiderea campaniei, cu ajutorul unui balon cu aer cald pe care va apărea imaginea celor doi şi care se va ridica în fiecare zi deasupra oraşului.
Balonul a fost înălţat pentru prima dată duminică, la prânz, în prezenţa candidaţilor şi va zbura până la încheierea campaniei, în intervale orare stabilite în funcţie de condiţiile meteo.
Dumitru Prunariu şi Alexandru Ciurea au spus că au apelat la această metodă de a-şi promova imaginea întrucât în municipiul Braşov au avut parte de greutăţi în privinţa afişajului sau a desfăşurării unor evenimente de campanie.
Prunariu candidează pentru un loc în Senat în colegiul Centrul vechi-Şchei din municipiul Braşov, în timp ce neurochirurgul Alexandru Ciurea vizează tot un post de senator, dar în colegiul Astra-Bartolomeu-Tractorul.