BUCUREŞTI / 11:14, 5.11.2008
Vasile Blaga are sloganul „Experienţa mea în slujba ta”, Ioan Talpeş spune că Ion Iliescu este un politician fundamental, Silviu Prigoană arată că nu e important că eşti bogat, ci cât şi cum ai cheltuit, Toader Paleologu anunţă că va reveni în diplomaţie, de pe o poziţie din Guvern sau Parlament.
Site-ul lui Vasile Blaga, www.vasileblaga.ro, prezintă mesajele de campanie ale PDL, „Ei cu ei. Noi cu voi”, „PDL ţine cu tine”, „România pe mâini bune”, dar şi sloganul personal al candidatului democrat-liberal în alegerile parlamentare: „Experienţa mea în slujba ta”.
Pliantele de campanie ale lui Blaga au deviza „Străzi mai sigure. Venituri mai mari. Transport public performant”.
În scrisoarea pe care Blaga o va trimite locuitorilor din colegiul în care candidează, liderul PDL scrie că are 52 de ani, „vârstă la care simte că are puterea, dar mai ales înţelepciunea să aleagă şi să construiască proiecte în viaţa politică”.
El anunţă că votul uninominal îi oferă şansa de a duce problemele cetăţenilor din Sectorul 3 pentru a fi rezolvate, “”în faţa Parlamentului, dar şi a Guvernului”.
Vasile Blaga le spune bucureştenilor că, împreună cu soţia sa, Violeta, au crescut doi copii şi au „ţinut casa la bine şi la greu”.
El mai precizează că respectă legea şi îi place să pună lucrurile în ordine, şi că va continua să aşeze pe primul loc siguranţa cetăţeanului, a familiei şi a comunităţii.
Pagina de internet a lui Blaga prezintă moţiunea de campanie a PDL, oferta electorală a partidului şi Programul de guvernare al democrat-liberalilor.
Secţiunea „Media” include ultimele interviuri acordate de Vasile Blaga.
Site-ul lui Ioan Talpeş, www.talpes.ro, se deschide cu mesajul „Sunt sigur că România va deveni unul din cele mai importante state europene şi cetăţeanul român, un membru respectat al comunităţii”.
Sloganul acestui site este „Voi pentru noi – la urne, noi pentru voi – în Parlament”, iar deviza de campanie a lui Talpeş este „Credinţă, conştiinţă, lege, bunăstare”. Oferta electorală a senatorului PDL arată că „Talpeş nu minte, nu fură şi luptă pentru impunerea legii şi respectul adevărului”.
Ioan Talpeş promite „deconspirarea trădătorilor de patrie, care, prin corupţie şi şantaj, au încercat să impună votarea Statutului minorităţilor, cu o prevedere în care se arată că minorităţile sunt părţi constitutive ale statului român”.
Talpeş propune înfiinţarea unei comisii parlamentare care să ancheteze marile privatizări şi, în cazul în care obligaţiile asumate nu au fost respectate, „să se treacă la anularea contractelor şi confiscarea veniturilor obţinute”.
Senatorul PDL arată că este „indisolubil legat de câţiva oameni decisivi pentru evoluţia sa profesională şi ca om”. Astfel, Talpeş îl prezintă pe Ion Iliescu drept „politicianul fundamental pentru România după 1989, personalitate care, într-o stare de graţie a cerului, a avut şansa să acţioneze, cu succes, pentru a asigura continuitatea conceptului naţional şi geografic statal românesc, într-un moment în care majoritatea românilor nu au înţeles despre ce era vorba”.
La acest capitol, Talpeş îl include şi pe Helmut Kohl.
Site-ul lui Silviu Prigoană, www.prigoana.ro, se deschide cu o prezentare autoironică. Astfel, candidatul PDL susţine că are o educaţie „bună, foarte bună, cei 7 ani de acasă în principal, restul nu contează”, cariera sa este „fulminantă în media şi protecţia mediului”, beneficiază de o „recunoaştere internaţională” şi are ca realizări cei trei copii.
Prigoană spune pe site: „Nu e important cât esti de bogat, e important cât şi cum ai cheltuit şi, atentie mare, la înmormântarea ta numărul participanţilor e legat de starea vremii, nu de averea deţinută, motiv pentru care nu sunt interesat de statutul celui mai bogat din cimitir”.
Blogul candidatului PDL Theodor Paleologu, www.paleologu.ro/blog, are deviza „Naţiune, fii deşteaptă”, ultima postare fiind legată de rezultatul alegerilor din SUA. Blogul mai include câteva interviuri ale fostului ambasador, precum şi explicaţia „De ce intru în politică”.
Paleologu precizează că, prin cererea de retragere din funcţia de ambasador în Danemarca, nu renunţă la diplomaţie, ci doar la un post diplomatic.
„În diplomaţie voi reveni fără îndoiala din alte poziţii, în Legislativ sau în Executiv. Experienţa mea internaţională şi tradiţia de familie fac din mine un diplomat prin vocaţie. Sper să contribui şi la luarea deciziilor, nu numai la aplicarea lor”, susţine Paleologu.
El completează că rămâne profesor şi diplomat „până în măduva oaselor”.
Şi prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan şi-a schimbat pagina de internet, dedicată iniţial campaniei pentru europarlamentare, transformând-o în site de campanie pentru parlamentare, în calitatea sa de candidat de prim-ministru al PDL, prima rubrică din site intitulându-se „Premier 100%”.