PITEŞTI / 10:13, 13.11.2008
Uzina Dacia din Mioveni a intrat, joi, în cea de-a doua perioadă de întrerupere a activităţii, dupa cea din 30-31 octombrie, măsura fiind motivată prin scăderea pieţei interne şi a celor de export.
Astfel, activitatea Uzinei Dacia din Mioveni este oprită joi şi vineri, la această măsură constructorul auto apelând şi în 30 şi 31 octombrie.
Uzina Dacia îşi va mai întrerupe activitatea şi în perioada 20 noiembrie -7 decembrie, iar salariaţii vor primi pentru această perioadă în care nu vor lucra 85 la sută din salariul brut.
„Din cauza scăderii brutale a pieţelor auto, deşi este un succes atât la export, unde îşi creşte cota de piaţă, cât şi în România, Dacia se vede nevoită să îşi întrerupă producţia în perioada 20 noiembrie – 7 decembrie 2008″, se arată într-un comunicat al Dacia remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Adâncirea crizei financiare şi economice în luna octombrie duce la o scădere importantă a pieţelor auto, inclusiv cea a României, arată constructorul auto.
După anunţul de luni rezultă că Dacia a planificat oprirea producţiei pentru un total de 16 zile.