BUCUREŞTI / 16:00, 27.10.2008 Sistemului informatic de centralizare a datelor, care va fi folosit la scrutinul din data de 30 noiembrie, a fost achiziţionat de Autoritatea Electorală Permanentă, de la firma S.C. TeamNet International S.A., membră a grupului ASESOFT, pentru 5.822.080 lei, fără TVA, potrivit unui comunicat al AEP. Autoritatea Electorală Permanentă precizează că achiziţia a fost făcută în urma evaluării ofertelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică a „Sistemului informatic de centralizare a datelor referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului„. Potrivit documentului citat, oferta câştigătoare, corespunzătoare din punct de vedere al cerinţelor documentaţiei de atribuire, a obţinut 97 de puncte din 100 posibile, în vreme ce următorii clasaţi, S.C. Siveco România S.A. şi S.C. Intrarom S.A., au obţinut 85 de puncte, respectiv 64 de puncte din 100 posibile. AEP menţionează că în urma achiziţiei, „Sistemul informatic de centralizare a datelor referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului” va fi certificat spre neschimbare, cu 10 zile înainte de data alegerilor, şi va putea fi pus la dispoziţia partidelor înscrise în competiţia electorală, la cererea acestora.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024