PARIS / 19:56, 22.10.2008
Formarea galaxiilor este un proces foarte simplu şi depinde de un singur parametru, masa acestora, care deţine rolul preponderent, potrivit unui studiu realizat de o echipă internaţională de astronomi, apărut, miercuri, în revista britanică Nature.
Potrivit teoriilor tradiţionale acceptate până în prezent, galaxiile s-au format în mai multe etape, în cadrul unei evoluţii influenţate de şase factori independenţi: istoria formării stelelor, fuziunea galaxiilor mici, rotaţia (momentul cinetic), mărimea, masa şi apropierea de alte galaxii.
Michael Disney, unul dintre cercetătorii de la Universitatea din Cardiff, coordonator al acestui studiu, a comparat 200 de galaxii cu ajutorul unui radiotelescop special, care poate să capteze inclusiv semnalele emisiilor de hidrogen. Acest detaliu le-a permis cercetătorilor şi analizarea acelor galaxii a căror lumină nu ajunge pe Terra.
Încercând să compare rezultatele obţinute, cercetătorii au fost surprinşi să constate că, în ciuda unor diferenţe superficiale, galaxiile difereau din punctul de vedere al unui singur criteriu fundamental, cel al masei.
„Disney a descoperit că cele şase criterii acceptate în prezent erau de fapt legate între ele şi că factorul principal este masa„, a explicat canadianul Sydney van den Bergh, într-un comentariu apărut în revista Nature.
Echipa de cercetători a ajuns la concluzia că luminozitatea galaxiilor nu depinde de apartenenţa lor la un sistem de galaxii.
Simplitatea procesului de formare a galaxiilor i-a determinat pe cercetători să reevalueze rolul jucat de materia neagră, „rece”, în timpul formării Universului. Aceasta ar fi putut să permită galaxiilor să se formeze, pe etape, într-un Univers fierbinte şi în expansiune rapidă, conform teoriei acceptate în prezent.
Disney este de părere că, în urma acestei descoperiri, „oamenii de ştiinţă se află din nou în faţa unui alt mister”.