RÂMNICU VÂLCEA / 11:59, 22.10.2008
Procurorii DIICOT Vâlcea şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) audiază, miercuri, aproximativ 25 de tineri suspectaţi de fraude pe Internet, prin organizarea de licitaţii fictive, afirmă surse judiciare.
Potrivit surselor citate, la sediul DIICOT Vâlcea au fost aduse aproximativ 25 de persoane din judeţele Vâlcea, Timiş, Satu Mare şi Caraş Severin, pentru cercetări şi audieri, după ce oamenii legii au făcut percheziţii la domiciliile acestora.
Tinerii sunt suspectaţi că organizau licitaţii fictive pe internet, în urma cărora au obţinut sume de sute de mii de euro, persoanele înşelate fiind din România, Austria şi SUA.
Peste 40 de percheziţii în cazul persoanelor suspectate de infracţiuni pe internet
Peste 40 de percheziţii au fost făcute, începând de miercuri dimineaţă, la locuinţele din Râmnicu Vâlcea, Bârlad, Bucureşti, Reşiţa şi Satu Mare ale unor persoane suspectate de infracţiuni pe internet şi audiate de procurorii DIICOT Vâlcea, potrivit Poliţiei Române.
Acţiunea de destructurare a grupului infracţional organizat specializat în fraude informatice a început miercuri, la ora 6.00, fiind coordonată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi de Direcţia Generală de Combatere a Crimei Orgaizate (DGCCO), precizează Poliţia Română.
La acţiune participă poliţişti de la BCCO din Piteşti, Craiova, Bucureşti, Timiş şi Iaşi, precum şi poliţişti de la inspectoratele de poliţie din aceste judeţe, lucrători DPIR şi jandarmi de la Brigada Craiova.
Potrivit sursei citate, până în prezent au fost făcute peste 40 de percheziţii simultante la locuinţe din Râmnicu Vâlcea, Bârlad, Bucureşti, Reşiţa şi Satu Mare, acţiunea fiind în desfăşurare.
În acest caz vor fi audiate la DIICOT Vâlcea cel puţin 30 de persoane, a mai spus sursa citată.
Persoanele audiate, cele mai multe din judeţul Vâlcea, sunt suspectate că au organizat licitaţii fictive pe internet, în urma cărora ar fi obţinut sute de mii de euro, cei înşelaţi fiind din România, Austria şi SUA.
Procurorii urmează să decidă dacă emit ordonanţe de reţinere pentru cei duşi la audieri.
Conform aceloraşi surse, tinerii nu ar avea legătură cu cele 20 de persoane arestate în cazul Malware, în luna iunie, după ce ar fi obţinut peste 400.000 de euro, intrând ilegal în sisteme şi conturi bancare şi organizând licitaţii fictive pe diferite site-uri.