Una din cele mai grele şi dificile prezentări şi tratate, cu privire la societate, la oameni, şi în special la tineri este greu de realizat mai ales că încercăm să prezentăm o situaţie actuală şi să includem perspectivele pe care şi le doreşte a fi mileniul al III-lea creştin. Afirmaţia pe care a făcut-o Andre Malraux şi anume secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc ne propune o gândire religioasă asupra situaţiei actuale a lumii şi în special a tinerilor care sunt din ce în ce tot mai mult expuşi intenţiilor şi ispitelor lumii secularizate şi descreştinate. O lume care se doreşte a fi fără Dumnezeu, fără raportare la transcedent şi fără Biserica, lucru tot mai mult accentuat în ultima vreme este cea în care trăim şi care încearcă să ne facă slugi sau robi ai ei. Provocările mileniului III sunt nenumărate, unele care afectează gândirea tânărului şi altele care îl împătimesc sau îl animalizează.
Societatea actuală prezintă un război făţiş faţă de Biserică şi faţă de principiul existenţei umane, prin diferite metode cum ar fi eliminarea oricărei manifestări religioase, referindu-mă aici la scoaterea orei de religie din trunchiul comun al materiilor, prin eliminarea normelor morale la care toţi oamenii trebuie să se raporteze, prin defăimarea credinţei etc. Dacă vârsticii îşi mai păstrează încă identitatea religioasă şi nu vor să renunţe la credinţă şi normele morale, nu acelaşi lucruri se pot spune şi despre tineri care sunt mult mai uşor de manipulat într-un sistem al societăţii secularizat şi descreştinat. Sunt tineri care nu vor să aibă nici o tangenţă cu Biserica, cu religiozitatea lumii, cu Dumnezeu şi se limitează strict la partea abstractă, financiară, nefăcând altceva decât să creeze generaţii fără Dumnezeu şi să nu se gândească la semnificaţia termenului „dincolo”.
Inconştienţa şi neştiinţa tinerilor îi fac o pradă foarte uşoară a puterii demonicului, stăpânindu-i şi conducându-i pe un drum al pierzării dar pe care ei, tinerii, îl consideră a fi drumul spre fericire, spre bucurie, spre adevărata viaţă, rezumându-se strict la ceea ce văd ochii şi la ceea ce aud urechile astfel că neavând o bază religioasă solidă acceptă orice lucru pe care-l impune demonicul prin societate.
Istoria ne arată că omul, iar în cazul de faţă tânărul este perceput în gândirea filosofică, a ştiiinţelor, a educaţiei doctrinare din societate,ca o persoana fără rădăcini, chiar şi în modernism, prezentându-l într-un mod eronat pe om şi mergând pe principiile pozitive şi materialiste limitându-l la idealul care propagă principiul evoluţiei omului la existanţialism care îl vede pe om fără esenţă sau natură, găsindu-l în cazul de faţă secularizat sau golit de spiritualitate. Modernitatea şi post-modernitatea îl pune pe om într-o stare de stăpânire a tuturor lucrurilor astfel că din creatură îl face creator fiind centrul lumii şi raportându-se totul la puterea omului, de la gândire şi până la influienţă încercând ca prin acestea să nege puterea şi existenţa divină. Filosoful, economistul şi sociologul Mircea Vulcănescu (1904- 1952 la Aiud) spunea următoarele: „în lupta lui pentru posesiunea reală şi ideală a acestei lumi omul modern era socotit a fi singurul” . Acest singur nu nuanţează altceva decât mutarea centrului de gravitaţie de la Dumnezeu la om, crezându-se singurul care poate schimba o stare sau o ideologie ori un concept astfel anulând puterea lui Dumnezeu şi bazându-se pe propriile puteri, această stare fiiind mult mai nuanţată în vremurile în care trăim şi care sunt din ce în ce mai greu de înţeles prin faptul că moralitatea este schimbată cu principiul normalităţii, excluzând raportarea faptei omului sau a tânărului la Dumnezeu, adică orice lucru pe care îl face omul nu mai duce slavă Creatorului ci eului personal.
Păstrarea identităţii spirituale a tânărului, într-o lume care nu are principiul existenţei în Dumnezeu nu este altceva decât o provocare a mileniului III în care se încearcă cu orice preţ idolatrizarea lumii, a omului şi implicit a tânărului. Omul şi tânărul în special nemai trăind în iubirea lui Dumnezeu şi implicit în Biserică, el nu face altceva decât să trăiască în spaţiul izolaţiei, a singurătăţii existenţiale şi evident să-şi trăiască iminenţa agonie a propriei morţi, această cădere a omului, Biserica o prezintă ca fiind un eşec existenţial ca o „abdicare a omului de la posibilitatea păstrării cu Dumnezeul Treimic”.
Problema tinerilor este una de răspundere şi de păstrare asupra provocărilor lumii secolului XXI amintind câteva din ele cum ar fi desacralizarea şi descreştinarea tânărului, problema sexuală, drogurile, idolatrizarea trupului şi sinuciderea, acestea fiind câteva provocări la care trebuie să ţinem piept şi să nu cădem în capcana lor şi cum altfel decît urmînd modelul nostru şupem, pe Iisus Hristos.
Teolog ortodox Paul Krizner
