„Toate ne sunt îngăduite dar nu toate ne sunt de folos.”
(I Corinteni VI, 12)
Prin titlul articolului de faţă, după cu se poate vedea, încercăm să scoatem în evidenţă faptul că nu toate legile date de stat sunt şi morale iar în cele ce urmează vom încerca să prezentăm una din cele mai apăsătoare şi delicate, probleme ale societăţii actuale şi anume avortul, atât din puct de vedere al legilor în vigoare cât şi din puct de vedere al moralei creştine.
Cu modestie încercăm publicarea a o serie de articole de acest gen, având ca titlu generic: Între lege şi morală, pornind de la diferite legi care nu sunt tocmai morale.
Avortul este susţinut de statul român. Articolul 185 (Codul Penal) din care rezultă că pedepsira avotului se face doar în trei cazuri: a) când se face în afara unor cabinete medicale ne autorizate, b) de o persoană care nu este medic specialist, c) dacă fătul a depăşit vârsta de 14 săptămâni. În cazul în care sunt respectate aceste condiţii avortul este permis. Cât de frumos poate statul să susţină această oribilă şi defăimătoare crimă numită avort sau chiuretaj. Paradoxal, tot statul susţine dreptul la viaţă. Se pare că în cazul de faţă acest drept de a trăi este exclus(a se vedea Articolul 189 din Codul Penal unde se vorbeşte despre lipsirea de libertate a unei persoane). Numim avortul crimă din următorul considerent şi anume când o femeie merge să facă avort iar medicul ca un adevărat specialist săvârşeşete acest act, de o cruzime nemaipomenită, oare copilul nenăscut nu este lipsit de libertatea de a trăi? Acel copil oare se poate apăra în astfel de cazuri? Cu siguranţă nu. Orice medic poate spune că avortul nu este crimă prin simplu fapt că fătul nu are viaţă decât după un anumit timp. Nimic mai fals această teză susţinută, este un adevăr amăgitor al lor, încă din zămislire există viaţă şi nu de la om ci de la Dumnezeu.
Revenind la legea cu pricina cine a mai văzut într-un stat care se pretinde a fi democrat şi care garantează dreptul la viaţă şi la libertate, să fie interzis dreptul de a te naşte. Tot mai multe ţări din cadrul Uniunii Europene au adoptat această lege. De ce? Pentru a scăpa de alte griji şi nu în ultimul rând, pentru a nu mai da socoteală în faţa lui Dumnezeu. Statisticile sunt înspăimântătoare, în zilele noastre, peste 78% din femei au făcut cel puţin un avort iar majoritatea sunt adoleşcente, la 1000 de copii născuţi 1200 sarcini sunt întrerupte, iar dacă ar trebui să găsim un responsabil pentru această situaţie, cu siguranţă cea mai mare vină o are statul care permite această oribilă crimă. Dacă ar fi să căutm o lege care să interzică inclusiv avortul cred ca am gasi-o în Sfânta Scriptură şi anume porunca a şasea din Decalogul lui Moise „Să nu ucizi!”(Ieşire XX, 13). Fără reţineri am putea spune că avortul la ora actuală este crimă cu acte în regulă.
Ceea ce a binecuvântat Dumnezeu omoară omul şi anume viaţa, dreptul la viaţă îl primim doar de la Dumnezeu şi tot El ni-l poate lua, dar nu omul. În faţa lui Dumnezeu copilul nenăscut are aceeaşi valoarae ca ori care dintre noi şi acest lucru este observabil în Sfânta Scriptură, mai exact în Iesire cap. XXI 22-25, de unde aflăm că dacă doi oameni se ceartă şi lovesc o femeie însărcinaţă iar aceasta naşte înainte de vreme, cel care a lovit-o să fie pus la despăgubirile pe care le va cere soţul femeii, dar dacă se va întâmpla ceva mai grav şi anume o nenorocire (aici având înţelesul de moarte fie a mamei fie a copilului) să plătească suflet pentru suflet.Se pare că în acea vreme lucrurile erau privite foarte serios, astăzi din potrivă, femeia care face avort este încurajată pe mai departe. Oare nu-L omorâm pe Dumnezeu în fiecare zi prin aceste fapte demonice. Un alt factor care împinge pe majoritatea femeilor, să recurgă la acest act, este nivelul scăzut de trai. Săracia, grija zilei de mâine şi neajunsurile vieţii le îndeamnă pe multe femei să facă avort. Ne punem, retoric, întrebarea, Cine-i de vină? În primul rând vinovată este femeia care acceptă chiuretajul fie că-i prea tânără fie că un copil e deajuns şi nu mai vrea unul, fie o sarcină îi strică frumuseţea fizică şi atunci ar fi un dezanstru pentru ea, în al doilea rând cred că o vină poartă şi tatăl copilului avortat pentru că acceptă această situaţie sau pentru că poate, el o îndeamnă pe femeie, în al treilea rând vinovat se face şi medicul ginecolog pentru că acceptă să săvârşească acel chiuretaj, iar nu în ultimul rând vinovat este şi statul pentru nivelul scăzut de trai. Un medic se spală foarte uşor pe mâni din acest punct de vedere, zicând că a făcut totul la cerere, dar oare Dumnezeu tot la cerere a făcut viaţa, oare darurile divine tot condiţionat au fost date, oare Mântuitorul Hristos tot la cerere a murit şi a Înviat?
Dumnezeu protejează viaţa şi toate cele create de El prin marea Sa iubire şi dragoste faţă de oameni, faţă de societate dacă vreţi, şi statul, care dacă ar fi să privim în profunzime, sunt tot de la Dumnezeu îngăduite şi ţinute, de ce oare se opune prin legi chiar impertinente, cum este cea de faţă. Prin aceată lege a avortului creatura lui Dumnezeu în loc să se îndumnezeiască vrea să devină dumnezeu să fie el cel care hotărăşte cine va trăi şi cine nu. Dacă statul susţine dreptul la viaţă de ce acceptă această odioasă crimă ( avortul) oare nu este un paradox al legilor, oare nu ne facem părtaşi acestor distrugeri ale vieţii, prin simplu fapt că tăcem? Multe suflete au fost ucise în acest mod barbar, şi totuşi nu sunt mustrări de conştiinţă. Gândiţivă la un aspect, referitor la legi, şi anume dreptul la apărate sau autoapărare, oare în cazul copilului nenăscut putem vorbi de acest drept? Cu siguranţă nu, iar ceea ce este mai grav e faptul că nu are nici măcar dreptul de a se naşte.
Morala creştină spune destul de clar că „pentru Biserică, avortul sau întreruperea sarcinii, nu este un simpul act moral nepermis, ci este ucidere[…]pentru că ia dreptul la viaţă unei fiinţe omenieşti înainte de a gusta din aceasta şi mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez”. Pentru femeile care se căiesc de faptele comise, Biserica, prin Sfinţii Părinţi, le pune la dispoziţie unele epitimi sau canoane de îndreptare cum ar fi: Canonul 91 Trulan, Canonul 65 Apostolic, Sinodul de la Ancira canonul 21, Sfântul Ioan Postitorul canonul 33, şi Sfântul Vasile cel Mare canoanele 2, 8 şi 56, etc.
Unde este porunca iubirii şi a dragostei pentru care Hristos s-a jertfit pe cruce, unde este armonia dintre om şi Dumnezeu, unde este trăirea noastră lăuntrică dacă în fiecare zi asistăm la astfel de crime. Oare nu ne va zice şi nouă Mântuitorul Hristos „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic…”(Matei XXV, 41). Poate în unele cazuri am ajuns să ne comportăm mai rău ca animalele, iar societatea şi statul prin unele legi, ca cea de faţă, nu face altceva decât să îndobitocească mai mult omenirea în sensul: „nu vă faceţi griji nu-i nici un păcat în astfel de legi,, dar ce fel de legi care iau dreptul viaţă? Nu cred că trebuie să găsim un vinovat, noi am împrumutat această lege de la alte state pe motiv că vezi Doamne se cere să fim în rând cu moda şi iată suntem!
Aşadar cât de frumos şi de subtil se încearcă scoaterea lui Dumnezeu şi responsabilitatea faţă de păcat, din viaţa noastră, prin legi de acest gen Toţi cerem drepturi şi libertăţi dar oare toate ne sunt de folos, cum spunea, Sfântul Apostol Pavel, dacă nu-mi ajută spre mântuire.
Am încercat prin articolul de faţă să prezentăm una din legile pe care statul le susţine, în ciuda faptului că suprimă viaţa şi dreptul de a trăi. Dacă bunul Dumnezeu vă îngădui, în numerele viitoare vom dezbate şi alte legi care nu corespund Bisericii şi Moralei creştine. Viaţa, cel mai frumos dar pe care îl avem de la Dumnezeu, este suprimată de mâna unei creaturi, adică omul.
Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că omul a încetat să mai păstreze o legătură, un dialog cu Dumnezeu şi a încercat să se facă pe sine cretor.
Krizner Paul
