Ştefan Iordache a fost înmormântat cu onoruri militare
GRUIU / 19:46, 17.09.2008
Ştefan Iordache a fost înmormântat cu onoruri militare, miercuri, în jurul orei 14.00, fiind condus pe ultimul drum de numeroşi artişti, cunoscuţi şi prieteni, dar şi de localnicii din Gruiu.
Actorul Ştefan Iordache a fost înmormântat la Gruiu, cei prezenţi aducându-i, ca ultim omagiu, un ropot de aplauze.
În plus, reprezentanţii Comandamentului Garnizoanei Bucureşti / Regimentul 30 Gardă au tras trei salve de puşcă în memoria actorului, care a beneficiat de onoruri militare în calitate de medaliat al Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, pe care l-a primit în 2000, odată cu avansarea la gradul de ofiţer (căpitan).
Sicriul cu corpul neînsufleţit al actorului a parcurs un ultim drum presărat cu flori şi coroane trimise de prieteni, admiratori şi diverse instituţii.
În finalul ceremoniei de înhumare, Nelu Ploieşteanu şi formaţia sa au cântat un fragment dintr-un cântec de jale.
La ceremonie au mai fost prezenţi Eugen Şerbănescu, directorul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), regizorii Alexandru Tocilescu şi Silviu Purcărete, cântăreaţa Cornelia Catanga, Radu Beligan, Mircea Albulescu, Marius Mihalache, Angela Similea, Mitică Popescu, Marius Stănescu, Nelu Ploieşteanu, Monica Davidescu şi Aurelian Temişan.
În memoria lui Ştefan Iordache, cunoscuţii şi diverse organizaţii sau oficialităţi au trimis mai multe coroane de flori.
Dintre cei care şi-au exprimat astfel un ultim omagiu faţă de actor fac parte preşedintele Traian Băsescu, Primăria Gruiu, Consiliul Judeţean Ilfov, UNITER, UNATC, Primăria Craiova şi Marea Lojă Naţională a României.
Sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Ştefan Iordache a fost transportat la Gruiu marţi, după ce a fost expus în foaierul Teatrului Naţional din Bucureşti, pentru ca publicul, admiratorii şi colegii să îi poată aduce un ultim omagiu.
Ceremonia organizată în memoria lui Ştefan Iordache la Teatrul Naţional s-a încheiat în aplauzele celor circa 3.000 de persoane – membri ai familiei, colegi şi prieteni – adunate pentru a-l vedea pe actor pentru ultima oară.
Astfel, cei care l-au cunoscut pe Ştefan Iordache, dar şi oameni obişnuiţi, l-au aplaudat timp de zece minute pe marele actor, al cărui sicriu a fost scos, marţi, în jurul orei 14.15, din Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), unde a fost depus luni noaptea.
Ştefan Iordache a murit duminică dimineaţa, la un spital din Viena, în urma unui stop cardio-respirator.