România plăteşte pentru incompetenţa din relaţia cu Rusia

România este singura ţară din Europa de Est care nu a ştiut să cultive o relaţie constructivă cu Rusia. În plan economic, România a atins contraperformanţa de a avea un defi cit comercial în relaţia cu Rusia de peste trei miliarde de euro. În plan politic, relaţia rămâne tensionată.

Atitudinea României faţă de Rusia este considerată de către specialiştii în relaţii externe ca fi ind una construită pe ignoranţa şi chiar oportunismul politic al liderilor de la Bucureşti. Iar relaţiile economice bilaterale sunt o refl exie a relaţiilor politice.

Rusia a investit şi a câştigat, iar România s-a mulţumit să profi te de această situaţie din postura de spectator. E drept, Rusia îşi urmăreşte interesele acţionând de multe ori neortodox, însă această atitudine ar putea fi temperată prin existenţa unui dialog deschis, între doi parteneri de încredere – fără ca România să fi e obedientă.

Gafa – politică de stat

Un exemplu elocvent pentru politica României în relaţ ia cu Rusia s-a derulat la sfârşitul anului trecut. Cu prilejul reuniunii interguvernamentale româno-ruse, la Bucureşti a sosit nimeni altul decât ministrul tehnologiilor informaţionale şi comunica- ţiilor, Leonid Reiman. Pentru opinia publică Reimen era un simplu ministru, însă în lumea diplomaţiei oricine ştie că acesta era unul dintre cei 4-5 colaboratori apropiaţ i ai lui Vladimir Putin.

Un fel de eminenţă cenuşie. Cu ocazia respectivei reuniuni interguvernamentale, Reiman trebuia să se întâlnească cu premierul României, însă nu a fost primit pemotiv că şeful Executivului de la Bucureşti… „are agenda prea încărcată”. Reacţiile Moscovei au fost prompte, diplomaţia rusă considerând gestul Bucureştiului ca nepoliticos. Asta cu atât mai mult cu cât însăşi trimiterea unui apropiat de-al lui Putin în România a fost un gest purtător de mesaj, nedecriptat însă de diplomaţia română.

Or, arată analiştii, cu astfel de gesturi este imposibil să poţi normaliza relaţia cu Rusia.

Vest-europenii au învăţat ruseşte

Unul dintre fi nii cunoscă tori ai relaţiilor româno- ruse este Dumitru Prunariu, fost ambasador al României la Moscova în perioada mai 2004-2005.

„Multe elemente din politica României din anii de după 1990 au fost şi încă sunt caracterizate de decizii bazate pe analize superfi ciale, insufi cient fundamentate, în care nu de puţine ori factorul emoţional, elementele populiste şi chiar interesul personal al decidenţilor şi-au pus amprenta”, a afi rmat pentru „Adevărul” Dumitru Prunariu.

„Vechii noştri specialişti pe spaţiul estic au ieşit de mult la pensie, iar formării unor noi specialişti nu i se acordă importanţa necesară, în justifi carea acestei abordări aducându-se de multe ori argumente birocratice.

Învăţarea limbii ruse, nu neapărat în cadrul unei facultăţi de fi lologie, eventual o specializare de câteva luni în Rusia, constituie elemente necesare în pregătirea unor viitori diplomaţi sau economişti, dar nu înlocuiesc în nici un caz experienţ a activităţilor concrete cu structurile de stat sau private ruseşti, cu funcţionarii sau businessmenii ruşi, astfel încât să poţi lua decizii oportune şi optime în promovarea propriilor interese în zona rusă. În afară de aceasta, o teamă aproape ancestrală faţă de ruşi şi de structurile acestora se manifestă la nivelul multor factori de decizie, acest lucru rezultând în principal din necunoaştere, din lipsa de experienţă şi dialog cât şi din înţelegerea superfi cială a unor procese noi care se petrec acum la Est.

Făcând abstracţie de relaţiile de colaborare foarte dinamice între puterile occidentale şi Federaţia Rusă, unii politicieni autohtoni încearcă, într- un mod simplist şi eronat, să-şi demonstreze aderenţ a la valorile occidentale prin întoarcerea spatelui Federaţiei Ruse”, constată fostul ambasador.

Moscova iartă, dar uită greu

„Practica diplomatică în Federaţia Rusă la venirea unui nou ambasador este de a funcţiona ca şi acreditat prin prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare ministrului de externe rus sau unui adjunct al acestuia. Prezentarea scrisorilor de acreditare preşedintelui Federaţiei Ruse se realizează ulterior şi reprezintă mai mult o activitate protocolară decât recunoaşterea de facto a ambasadorului. La prezentarea de către mine, în mai 2004, a copiilor scrisorilor de acreditare unuia din adjunc- ţii ministrului de externe rus, am purtat o discuţie deschisă asupra stadiului relaţiilor reciproce şi asupra sarcinii trasate mie de conducerea de atunci a României de a contribui direct la normalizarea şi dezvoltarea relaţiilor reciproce cu Federaţia Rusă.

Oficialul rus a apreciat intenţiile cu care am venit ca ambasador, şi-a exprimat susţinerea în realizarea lor, dar a scos un document intern al MAE rus în care erau contabilizate absolut toate acţiunile şi declaraţiile antiruseşti făcute de ofi – cialii români în ultimii zece ani. Făcând o analiză a acestora, mi-a spus că, dacă rela- ţiile intră pe o pantă pozitivă şi constructivă, vor mai analiza încă aproximativ cinci ani poziţia României faţă de Federaţia Rusă şi abia după aceea vor putea să se exprime asupra normalizării reale a relaţiilor.

Deşi termenul unui mandat de ambasador este de patru ani, ultimii patru ambasadori ai României la Moscova au fost schimbaţi cu argumentări mai mult sau mai puţin subiective la un an şi jumatate, doi ani. Penultimul dintre ei şi cel proaspăt numit în locul lui, cu toată experien- ţa diplomatică pe care o au, nu sunt vorbitori de limbă rusă, aceasta închizându-le numeroase porţi de comunicare cu instituţiile şi ofi cialii ruşi care, ca oricine aparţinând unei ţări mari, au orgoliile şi pretenţiile lor în comunicarea cu diplomaţii străini veniţ i în ţara lor”, conchide fostul reprezentant al României în Rusia – nu doar vorbitor al rusei, dar fost membru al unui echipaj spaţial internaţ ional sovietic.

Planuri economice incomparabile Deficitul schimburilor comerciale între România şi Rusia – de peste trei miliarde de euro în 2007 – are valoarea unei concluzii, cel puţin de moment. Capitalul rus a trecut peste politica Bucureştiului, investind masiv în ţara noastră.

Iar afacerile ruseşti în România prosperă văzând cu ochii. De exemplu, Lukoil România a anunţat că anul acesta intenţionează să-şi majoreze cota de pia- ţă de la 25 la 30-33%. Mai mult, Lukoil România intenţ ionează să achiziţioneze la pachet circa 60 de benzinării, fără să construiască unităţi la nivel local.

Un alt investitor rus, grupul Mechel, care de- ţine combinatele siderurgice de la Târgovişte şi Câmpia Turzii, este interesat să preia termocentrala Doiceşti, aparţinând societăţ ii Termoelectrica.

Intenţii de dezvoltare au şi ruşii de la producătorul de ţevi TMK-Artrom Slatina.

Compania vrea să demareze un program de investiţ ii în valoare de 15,17 milioane de euro, iar pentru perioada 2007-2011, au fost planifi cate investi- ţii în valoare de 51,8 milioane de dolari. Concernul rus TMK deţine în România 80,56% din pachetul de acţiuni TMKArtrom, precum şi Combinatul Siderurgic Reşiţa.

Grupul a anunţat, la începutul anului 2007, investi- ţii cumulate de 95 milioane dolari până în 2011, la cele două unităţi deţinute în ţara noastră. Însă cea mai spectaculoasă intenţie pare a fi cea a grupului Gazprom, care şi-a exprimat intenţia de a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Romgaz Mediaş, în momentul în care compania va fi privatizată.

Prin comparaţie, volumul investiţiilor româneşti în Rusia se poate spune că este ruşinos. La nivelul anului 2006, volumul invesţ iilor româneşti a fost de 1,2 milioane de dolari, fi ind înregistrate doar zece societăţi cu capital românesc.

În acelaşi an, compania Petrom a intrat pe pia- ţa rusească, achiziţionând societatea Ring Oil Holding Trading, care deţinea concesiuni în opt perimetre din Rusia.