Studiile realizate la nivel naţional în ultimii ani arată că vârsta începerii vieţii sexuale a tot scăzut. Băieţi şi fete de 11 ani au deja relaţii sexuale iar tot mai multe fete minore rămân gravide şi chiar aduc pe lume copii. În plus, şi teribilismul sexual a luat amploare în rândul adolescenţilor, care vor cu orice preţ să iasă în evidenţă şi apelează la piercing inclusiv în zona genitală. Unii dintre ei ajung la spital cu grave infecţii sau complicaţii, aşa cum a păţit şi un băiat de 14 ani din Arad, care a vrut să-şi introducă bile de rulmenţi în penis.
Gravide la 12 ani
Statisticile Maternităţii Arad sunt cât se poate de grăitoare când e vorba de viaţa sexuală la copii. Din 3.600 de paciente înregistrate anul trecut, nu mai puţin de 325 au fost fete minore, unele de numai 12 ani. Nu toate au născut, unele ajungând acolo pentru întreruperi de sarcină sau pentru complicaţii apărute în urma începerii vieţii sexuale. „Proporţia minorelor gravide este foarte mare, de aproape zece procente, ceea ce ne poate arăta un singur lucru: lipsa de educaţie sanitară şi sexuală. Mai ales în mediul rural, părinţii nu discută deloc cu copiii despre începerea vieţii sexuale, deşi fetele au mare nevoie de sfaturi. La vârstele tot mai fragede la care se începe viaţa sexuală, copiii nici nu ţin cont de protecţie şi ajung să contacteze boli venerice”, spune directorul Maternităţii, dr. Adrian Popa. Conform acestuia, cifrele nu sunt reale, pentru că cele mai multe fete care au nevoie de medic pentru avort sau alte probleme apelează la cabinetele medicale private, pentru care nu există statistici.
Performanţă cu bile
Psihologii spun că adolescenţii care-şi încep prea devreme viaţa sexuală sunt şi mai teribilişti, dorind să iasă în evidenţă şi să dovedească că sunt „adulţi”. Zilele trecute, un băiat de 14 ani a ajuns la Spitalul Judeţean Arad cu o puternică hemoragie la penis, după ce a încercat să-şi introducă bile metalice sub pielea organului genital. Tânărul a spus că a auzit că bilele din penis îl vor ajuta să-şi crească performanţele sexuale şi să le impresioneze pe fete. Medicul chirurg care a preluat cazul, Mihai Soiu, spune că băiatul a fost ajutat de prieteni la această procedură de implant, folosind o daltă şi un ciocan. Tânărul teribilist nu a reuşit, însă, decât să-şi provoace o hemoragie puternică, iar dacă nu ajungea la timp la spital putea chiar să-şi piardă viaţa.
Fetiţa şi vibratorul
Un alt caz care i-a şocat pe medicii spitalului a avut loc în luna martie. Atunci, medicii secţiei de chirurgie infantila au găsit un vibrator blocat în vaginul unei fetiţe de numai 12 ani, care a fost dusă de părinţi la control după ce aceştia au bănuit că fata s-a masturbat cu un obiect.
Doctorul Zeno Moldovan, care s-a ocupat de caz, a declarat că fetiţa acuza dureri abdominale şi, pentru că este diabetică dependentă de insulină, putea suferi complicaţii mari, din cauza imunităţii scăzute la infecţii.
Vibratorul a fost extras din vaginul copilei de medicii Spitalul Matern, unde a fost transferată de urgenţă. „A fost o procedură destul de complicată pentru un copil şi a necesitat sedarea. Cazul în sine ne-a şocat”, a explicat Moldovan.
Piercing genital
Pentru specialişti, astfel de cazuri nu mai sunt o noutate. Dr. Adriana Bran, neuropsihiatru infantil, spune că teribilismul a luat amploare în ultimii ani, mai ales din cauza emancipării aduse de internet şi posturile tv pentru tineri.
„Copiii vor să iasă în evidenţă şi apelează la tot felul de artificii. Piercingul în zonele genitale, dar şi în limbă pentru sexul oral, este tot mai des întâlnit la adolescenţi. Băiat care a vrut bile în penis este doar un caz, pentru că întâlnim tot mai mulţi copii cu astfel de tulburări. Băiatul a fost vindecat chirurgical, dar are nevoie urgentă şi de consiliere, pentru că poate dezvolta tulburări de personalitate”, spune dr. Adriana Bran.
Soluţia consilierii
Mirajul banilor le face pe unele fete să îşi înceapă viaţa sexuală devreme. „În vestul ţării există o migraţie a străinilor, mai ales a italienilor, iar adolescentele se lasă uşor impresionate. De aici şi până la sex, chiar la prostituţie şi perversiuni sexuale este cale foarte scurtă”, mai spune neuropsihiatrul. Acesta crede că salvarea copiilor ar putea veni de la consilierea psihologică din şcoli. Această activitate este însă la început în România, iar copiii nu sunt încă destul de deschişi pentru a-şi împărtăşi psihilogilor problemele şi experienţele. În Arad, foarte puţini elevi apelează la consiliere, deşi acesta ar putea fi primul pas sigur spre rezolvarea unei probleme, atâta timp cât nu au parte de deschidere din partea părinţilor.
„Să o facă cu cap”
Maternitatea Arad deţine un cabinet de planning familial, destinat tinerilor. „În zilele noastre, fetele nu mai pot fi ţinute cu centuri de castitate. Curiozitatea îi face pe copii să-şi înceapă prea devreme viaţa sexuală, dar dacă o fac, măcar să o facă cu cap. Pentru asta le-am pus la dispoziţie elevilor, studenţilor, un cabinet de planning familial, unde oferim şi soluţii gratuite pentru prevenirea unei sarcini nedorite sau a bolilor venerice. Se oferă prezervative şi pastile contraceptive, dar foarte puţini ne vizitează”, spune Adrian Popa, directorul Maternităţii.