101 tablouri semnate Gustav Klimt, Vincent Van Gogh, Claude Monet sunt expuse până duminică în sala Madrid a Hotelului NH. Nu, Timişoara nu a devenit peste noapte o Mecca a artei mondiale, ci a sosit Daniele Donde, iniţiatorul curentului „faux art”, care a deschis, joi, o expoziţie la Timişoara. Spre deosebire de ceilalţi falsificatori de artă, Donde nu se ascunde, ba chiar, imitaţiile sale primesc un certificat de autenticitate. Pe lângă faptul că sunt copii perfecte ale originalelor, picturile executate de Donde şi echipa sa de falsificatori profesionişti costă doar o fracţiune din preţul unei lucrări originale: „De exemplu, „Sărutul” lui Klimt este evaluat la 150-200 de milioane de dolari. Doar zece oameni din lume, poate, îşi permit să achiziţioneze această lucrare. Arta a deveit o pasiune exclusivistă. Copia mea costă 2.000-3.000 de euro, adică preţul acestei lucrări acum 50 de ani. Iar acest preţ este promoţional pentru România, pentru că, la Monte Carlo, această lucrare are, bineînţeles, altă valoare”, a explicat artistul căruia i se mai spune şi „Profesorul”.
Expoziţia va fi deschisă până duminică, între orele 10-22, şi, dacă se va bucura de acelaşi succes pe care l-a avut la Bucureşti, Daniele Donde ar putea deschide o galerie permanentă la Timişoara: „Am decis să vin la Timişoara din cauza succesului pe care l-am avut la Bucureşti şi după ce, la un vernisaj la Belgrad, am avut cinci clienţi din Timişoara”. Pe lângă timişoreni, printre clienţii săi se numără şi personalităţi precum Bill Gates sau Frank Sinatra: „Aceşti oameni şi-ar putea permite o lucrare originală, dar şi ei au preferat un fals autentic”, a încheiat Donde.
Profesorul Daniele Donde, unul dintre cei mai cunoscuţi pictori italieni contemporani din lume, va vernisa la Timişoara, în această vară, o expoziţie altfel decât cele cu care sunt obişnuiţi amatorii de artă. Printre tablourile expuse se află şi numeroase lucrări ale lui Vincent Van Gogh, Claude Monet, Pierre-Auguste Renoir, Amedeo Modigliani sau Gustav Klimt. Picturile nu fac parte dintr-o nepreţuită colecţie de artă, ci sunt falsuri executate cu migală chiar de către Donde şi echipa sa de zece pictori.
Copii cu certificat
Daniele Donde s-a născut într-o familie bogată şi a fost întotdeauna înconjurat de tablouri scumpe. Sau, cel puţin, aşa credea el. În urmă cu un sfert de veac, din pricina unor probleme financiare, „Profesorul”, cum i se mai spune italianului, a decis, cu regret, să vândă o parte din impresionanta colecţie de artă a familiei. Atunci a aflat, cu stupoare, că aproape jumătate din piesele pinacotecii erau, de fapt, falsuri. Donde a decis să transforme şocul într-o afacere, convingând mai mulţi falsificatori să lucreze, legal, pentru asociaţia lui pe care a numit-o „Le Musee Imaginaire” – „Muzeul imaginar”. Aşa s-au născut „falsurile autentificate”. Pentru că, spre deosebire de alţi falsificatori, Donde nu se fereşte să declare public provenienţa tablourilor, fiecare pictură fiind însoţită de un certificat care îi confirmă cumpărătorului că a achiziţionat un fals.
Celebrităţi amatoare falsuri
Înainte de a reproduce o lucrare a unui pictor celebru, echipa lui Donde studiază în cel mai mic detaliu opera artistului, de la amestecul de culori, până la stil şi tehnica de execuţie. Înainte de a se apuca de treabă, artiştii profesorului trebuie să obţină mai întâi permisiunea muzeului care găzduieşte originalul să facă reproducerea. O altă condiţie stipulată în legile internaţionale este ca lucrările reproduse să aparţină unor pictori care au murit de cel puţin 50 de ani. Dar toate aceste eforturi merită, pentru că falsurile sunt atât de convingătoare, încât mai multe celebrităţi, printre care şi Prinţul Albert de Monaco, Prinţesa Diana, Roman Abramovici, Gianni Versace, Frank Sinatra şi Donald Trump s-au numărat printre clienţii fideli ai Profesorului. Clientela lui Donde este mondială, fiind mulţi cei care şi-ar dori să achiziţioneze un Van Gogh sau un Monet cu o fracţiune din preţul originalului. Aşa se explică de ce lucrările lui Donde sunt vândute pe piaţa internaţională cu sume cuprinse între 5.000 şi 8.000 de euro.
ACADEMIA DE FALSIFICATORI. Daniele Donde a mai vizitat România la sfârşitul anului trecut, el deschizând o expoziţie similară la Hotelul Marriott din Bucureşti. Potrivit organizatorilor, Profesorul refuză să îşi expună operele de artă în muzee, preferând, în schimb, hotelurile. Expoziţia a avut succes, italianul reuşind să vândă toate cele 50 de copii expuse. Tot atunci, Donde a declarat că doreşte să deschidă o academie de falsificatori în România, pentru că a observat în galeriile de artă din capitală mai multe tablouri foarte reuşite, ale unor artişti autohtoni, care însă nu reuşesc să găsească cumpărători.