Iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele.(Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov II, 3)
Nu odată mi s-a întâmplat să asist, poate neputincios, la unele discriminări de clasă socială, unde cei săraci erau marginalizati, lăsaţi la o parte pentru a face loc celor bogaţi, fie la evenimetele unei cetăţi sau la mese festive.
De aceea în cele ce urmează vom prezenta sărăcia ca binecuvântare sau blestem .
În decursul istoriei lumea a cunoscut trei clase sociale şi anume: clasa săracilor, clasa de mijloc şi clasa bogatilor, astăzi nu mai putem vorbi decât de două: cea a săracilor şi cea a bogaţilor:
Sărăcia văzută prin învăţătura Bisericii reprezintă o stare vremelnică a credincioşilor lui Dumnezeu fie pentru ai da exemplu de viaţă pentru bogaţi, fie pentru ai smeri pe oameni.
Sărăcia ca binecuvântare. Sfinţii Părinţi spun că sărăcia poate deveni din jug o binecuvântare atâta timp cât credem că Dumnezeu ne dă şi cele bune dar lasă să fim şi încercaţi în credinţă pentru mărturie în faţa a mulţi bogaţi spre ruşinarea lor. Mult mai uşor înţelege un om sărac starea precară a existenţei aproapelui său decât un bogat. Mulţi din noi nu vrem să înţelegem şi să acceptăm faptul că în faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali pentru că la El este singura dreptate şi egalitate. Dreptul Iov spunea: El nu caută la fala celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale.(Iov XXXIV, 28) Dar sunt şi persoane care nu acceptă săracia şi o consideră a fi un blestem.
Sărăcia ca blestem sau Când sărăcia devine un chin?
Această întrebare retorică, din punc de vedere al Bisericii n-ar trebui să existe şi totuşi mulţi oameni cred că sărăcia este o pedeapsă a lui Dumnezeu. Nimic mai fals. Mulţi cred că lipsurile vieţii şi marginalizarea făcută de alţi semeni de ai lor îi împiedică de multe ori să mai creadă într-o viaţă mai bună. Zilnic în jurul nostru mor copii de foame, zilnic vedem câte un caz când un vârsnic este scos din casa lui şi dus la un azil de bătrâni, zilnic privim nepăsători la săracii care ne caută în gunoiul nostu menajer sperând că vor găsi o coajă de pâine uscată, iar noi privim indiferenţi şi mă întreb până când Doamne, până când?
Răspunsul ni-l dă chiar psalmistul David: Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri (Psalmul IX, 18).
Săracul nu se plânge că nu are ci se mulţumeste cu acel puţin, dar ignoranţa şi mândria celor avuţi, faţă de el e mult mai dureroasă, iar când se întâmplă să nu mai reziste din cauza sărăciei, cînd totul din jurul lui se prăbuşeşte cere ajutor, dar, de la oameni, poate, în zadar iar de la Dumnezeu cu siguranţă îl primeşte. Greutatea vieţii sale nu-l face pe sărac să-şi piardă credinţa şi speranţa, având un suflet minunat şi deschis. Astfel că Solomon prezenta această stare a săracului spunând: Toate zilele celui sărac sunt rele, dar inima mulţumită este un ospăţ necurmat. (Pildele lui Solomon XV, 15)
De multe ori se crede că sărăcia e un blestem în care trebuie să trăiască cineva, un chin de care nu se poate scăpa niciodată, dar acest chin, acest blestem îl fac cei înstăriţi, cei bogaţi prin indiferenţa şi obsesea lor de înavuţire, Sfântul Apostol Iacov spunea la un moment dat: Iar voi aţi necinstit pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc pe voi şi nu ei vă târăsc la judecăţi? .(Ep. Sob. Sf. Iacov II, 6)
Dacă susţinem că viaţa noastră o trăim în duhul iubiri în Hristos trebuie implicit să-l iubim şi pe aproapele nostru care poate are o stare materială mai precară şi suntem datori să ne aplecăm mai mult la nevoile lui şi să-l ajutăm. Nu ne dăm seama că pe cei pe care-i catalogăm noi săraci de fapt sunt mult mai bogaţi spiritual decât noi, pentru că nu-şi complică viaţa cu atâtea griji lumeşti,cum ar fi îmbogăţirea şi înavuţirea, ci trăiesc în simplitare şi modestie. O mână întinsă spre cel ce nu are ar trebui să fie o bucurie sufletească pentru cel ce-l ajută. Isus fiul lui Sirah spunea: Şi celui sărac întinde-i mâna ta, ca binecuvântarea ta să fie desăvârşită. (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)VII, 34)
Prezentând toate aceste se pare că în viziunea celor bogaţi sărăcia este un blestem, ei neputând să accepte această stare, iar în viziunea celor modeşti este o binecuvântare sau un mod de desăvârşire înţelegând faptul că Dumnezeu îi are în planul său de mântuire. De aceea cel ce jigneste sau dipreţuieşte un sărac nu este bineplăcut lui Dunezeu şi: Nu va primi Domnul pe cel care asupreşte pe sărac, iar rugăciunea celui asuprit o va asculta. (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)XXXIV, 14)
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. (Matei V, 3)
Teolog ortodox PAUL KRIZNER
