NGC 6872 este de cinci ori mai mare decât Calea Lactee (Sursa: Nasa)
O echipă de astronomi a descoperit cea mai mare galaxie în formă de spirală. Specialiștii au concluzionat că o coliziune galactică, ce a avut loc în urmă cu aproximativ 130 de milioane de ani în urmă, a declanșat formarea unor noi stele. Galaxia a fost botezată NGC 6872. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul satelitului Galaxy Evolution Explorer (GALEX). Astronomii au mai precizat că această galaxie este atât de mare încât poate cuprinde cinci galaxii cât a noastră, Calea Lactee, de asemenea în formă de spirală. Ca o comparație, între cele două brațe ale galaxiei NGC 6872 este o distanță de aproximativ 522.000 de ani lumină, în timp ce în cazul Calea Lacteea e vorba de 100.000 de ani lumină.
„Nu căutam cea mai mare galaxie în formă de spirală, a apărut ca un cadou”, a declarat Rafael Eufrasio, liderul echipei de cercetare, reprezentant al NASA. Acesta a mai adăugat că descoperirea a fost posibilă datorită abilității telescopului GALEX de a detecta luminile ultraviolete ale celor mai tinere stele, care au temperaturi foarte ridicate.