Angajaţii Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi au declanşat, vineri, un protest spontan, din cauza reducerii tarifului pe caz rezolvat la secţia de Chirurgie Toracică de la 4.330 la 1.360 de lei.
Liderul Sanitas Iaşi, Viorel Tănase, a declarat pentru AGERPRES că în scurt timp spitalul nu va mai putea funcţiona din cauza subfinanţării.
„Bani de salarii ar fi, nu ar mai fi bani pentru utilităţi, medicamente şi alte probleme. Un spital nu cheltuie bani doar pe salarii. Chirurgia toracică era vârful de excelenţă al spitalului. Acolo sunt cazurile cele mai grele. De la 4.300 pe caz rezolvat, cât era plătit anul trecut, în 2011 s-a stabilit că se plăteşte cu 1.339 de lei. Nu se poate aşa ceva. Acolo sunt profesionişti care efectuează operaţii complexe, acolo este un spital unic în zona Moldovei. Nu poţi face schimbări aşa, din pix, cum vrei. Nu se poate ca cineva de sus să dea cu pixul fără să facă în prealabil o analiză”, opinează Viorel Tănase. Acesta a explicat că protestul a fost declanşat ca urmare a neînţelegerii privind semnarea contractului cadru dintre conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie şi cea a Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate (CJAS). Din acest motiv, Spitalul de Pneumoftiziologie este la un pas de a ajunge la comisia paritară din cadrul Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate.
Prof.univ.dr. Tiberiu Mihăescu, membru al Consiliului de Administraţie din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie, susţine că a fost solicitat de la CJAS un buget de 26,7 milioane de lei, însă oferta a fost de 24,5 milioane de lei. „Nu am semnat contractul, pentru că nu putem accepta să avem un buget mai mic decât anul trecut, în condiţiile în care multe dintre clinicile, secţiile sau chiar spitalele de profil din localităţile şi judeţele învecinate Iaşiului au fost desfiinţate, iar pacienţii redirecţionaţi către noi. Asta ar însemna ca spitalul să nu îşi poată desfăşura activitatea”, a explicat, la rândul său, Dumitru Filipeanu, managerul spitalului. AGERPRES
Sursa: www.agerpres.ro
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024