Un jandarm din Suceava, un poliţist din Siret şi un consilier local din Grămâşti sunt cercetaţi alături de 164 de persoane implicate în contrabandă cu ţigări, ascunse din R. Moldova şi Ucraina în România, anchetatorii descinzând, joi, la 143 de locaţii din Suceava, Bucureşti, Constanţa şi Botoşani.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava efectuează un număr de 143 de percheziţii domiciliare, din care 125 în judeţul Suceava, 12 în municipiul Bucureşti, patru în judeţul Constanţa şi două în judeţul Botoşani, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat transnaţional, constituit din cetăţeni români şi ucraineni, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.
Potrivit DIICOT, se efectuează cercetări faţă de un număr de 167 de învinuiţi, în sarcina cărora se reţine că au introdus ilegal pe teritoriul României, peste frontiera verde sau prin Punctul de Trecere al Frontierei Siret, cantităţi însemnate de ţigarete provenind din Republica Moldova şi Ucraina.
Procurorii DIICOT au mai reţinut că la grupul infracţional organizat au aderat şi un jandarm din cadrul IJJ Suceava, un poliţist din cadrul Poliţiei Locale Siret şi un consilier local din comuna Grămeşti, care au înlesnit introducerea în ţară a mărfurilor de contrabandă de către membrii grupării.
Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul IPJ Suceava, BCCO Suceava, IJPF Suceava, BCCO Iaşi, Bacău, Galaţi şi lucrători din cadrul BMJ Bacău şi SIR Suceava, Botoşani, iar suportul tehnic şi informativ al acţiunii a fost asigurat de către SRI, DOS, DGIPI, DSOI.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava urmează a fi conduse 180 de persoane în vederea audierii şi luării măsurilor legale.
Sursa: www.mediafax.ro