O femeie petrece în medie 23 de minute în fiecare zi pentru a-şi spăla şi usca părul, ceea ce înseamnă aproximativ două ore şi jumătate în fiecare săptămână. Însă, în timp ce aproape 40% dintre femei îşi spală zilnic părul, se pare că este în creştere numărul persoanelor care renunţă la acest lucru pentru a obţine un păr mai sănătos şi mai frumos.
Perioada în care adepţii mişcării „fără şampon/no poo” nu îşi spală părul poate ajunge chiar şi până la şase săptămâni, iar vedete precum Jessica Simpson şi Robert Pattinson au adoptat noua modă, scrie huffingtonpost.com.
Există, desigur, oameni al căror păr nu necesită spălare zilnică. De exemplu, femeile afro-americane spun că au nevoie să îşi spele părul o dată pe săptămână sau la două săptămâni, iar cele cu origini hispanice sunt printre cele care îşi spală părul mai rar. Oamenii care au părul gras şi subţire sunt cei care se spală mai des pe cap.
Este însă renunţarea la spălarea părului sănătoasă pentru podoaba capilară?
„Nu cred sub nicio formă că spălarea zilnică a părului este o necesitate. Acest obicei s-a dezvoltat ca urmare a culturii «mirosului frumos» şi nu dintr-o nevoie reală. Totuşi asta nu înseamnă că opusul este adevărat. Nu ştiu să existe vreo demonstraţie conform căreia spălatul mai rar al părului este mai sănătos”, a declarat Amy McMichael, dermatolog.
Scalpul şi părul sunt două entităţi diferite: scalpul este partea vie, care necesită curăţare pentru a fi sănătos, iar părul este partea moartă, care poate deveni uscată după spălarea cu un şampon prea dur.
Spălarea zilnică a părului conduce la pierderea unor uleiuri importante, ceea ce poate cauza ruperea acestuia în timp. Stilistul Louise O’Connor recomandă spălarea părului doar cu apă o dată la două zile şi aplicarea unui balsam. Ea spune că atunci când părul este spălat totuşi cu şampon, este bine ca acesta să fie aplicat doar pe scalp, şi nu pe toată lungimea firului deoarece acest lucru poate fi extrem de abraziv.
Medicul dermatolog George Costarellis afirmă că persoanele care au mătreaţă şi vor să încerce metoda „fără şampon/no poo” pentru mai mult de câteva zile şi-ar putea înrăutăţi problemele.
„De asemenea, dacă aplicaţi metoda la extrem şi nu vă spălaţi părul pentru o săptămână sau mai mult, firele de păr care au ieşit din rădăcină se acumulează pe scalp. În acest timp, alte fire de păr cresc, iar acestea se încâlcesc atât de tare încât nu mai există altă soluţie în afară de tăierea completă”, a declarat medicul George Costarellis.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024