Romanii s-ar putea pricopsi cu inca doua zile libere pe an. O propunere legislativa venita din partea unor independenti prevede declararea zilei de 5 mai ca Ziua Barbatului. Mai mult, 5 mai si 8 martie ar putea deveni zile de vacanta legala
Barbatii care se simteau nedreptatiti de faptul ca nimeni nu s-a gandit sa instituie o zi in care sa fie celebrati vor fi razbunati. Un proiect de lege, aparut ca o initiativa cetateneasca, ar putea duce la declararea zilei de 5 mai ca Ziua Barbatului. Proiectul poarta semnatura unui grup condus de fostul senator UFD Paul Ghitiu si este deja publicat in Monitorul Oficial. Pentru a putea fi depus la Parlament, ca initiativa cetateneasca, in favoarea proiectului trebuie stranse 250.000 de semnaturi din toata tara. Justificarea aparitiei acestui proiect este simpla: importanta femeii nu poate fi mai mare decat importanta barbatului, iar sarbatorirea unuia nu se poate face fara sarbatorirea celuilalt, se arata in expunerea de motive. Initiatorii mai spun ca acum barbatii impart cu femeile “oarecum” in mod egal sarcinile si deciziile legate de gospodarie si de cresterea copiilor si chiar si in familiile traditionale “exista oricum asteptari mari de la barbat, care trebuie sa fie sprijinul financiar al familiei”.
SaRBATOARE LEGALA. Initiatorii legii mai spun ca femeile beneficiaza de o vacanta semilegalizata. “Se stie ca in aceasta zi femeile lucreaza foarte putin sau nu lucreaza deloc. Sarbatoarea legala este pe cale de a se autoinstitui, dar functioneaza cumva intr-un regim cvasiilegal, ceea ce nu este normal”, afirma semnatarii proiectului, propunand in consecinta declararea zilei de 8 Martie ca zi de sarbatoare legala. “Evident, daca o atare sarbatoare este fireasca, ne putem intreba de ce n-ar fi la fel de fireasca si sarbatoarea barbatului”, se mai arata in expunerea de motive. Si ca sa nu se gandeasca cineva ca ziua libera ar putea fi folosita pentru meci si bere, initiatorii proiectului spun ca barbatii ar putea petrece aceasta zi la bucatarie sau cu copii. “O zi «a barbatului» libera poate insemna si timp pe care barbatul il va dedica activitatilor gospodaresti, mai mult decat in timpul saptamanii”, argumenteaza initiatorii.