Am avut ocazia joi să predau un curs la studenţii de anul I de la Academia de Studii Economice Bucureşti şi am vorbit despre cultura antreprenorială. Nu ştiu dacă am fost prea crud şi prea realist spunându-le studenţilor că e o adevărată nebunie să devii om de afaceri în această ţară, dar am sperat că la vârsta lor entuziasmul şi energia sunt suficiente ca să-i încurajeze să viseze la această provocare. Am fost surprins însă să văd că prima întrebare pe care mi-au adresat-o studenţii după curs a fost dacă îi sfătuiesc să plece din România… Am fost eu prea direct, neîncurajând visarea, sau mai degrabă tinerii aceştia sunt prea informaţi ca să mai creadă în poveşti? Ar trebui să ne îngrijorăm serios dacă elita studenţilor acestei ţări, în timp ce stă cu ochii pe carte, nu-şi poate stăpâni gândul de a părăsi ţara. Scriu aici ceea ce le-am spus şi lor: dacă şi ei părăsesc această ţară, cine o va duce mai departe? Cine va schimba lucrurile şi va repune valorile pe un făgaş normal? Cred că toţi politicienii şi oamenii care iau decizii pentru această ţară ar trebui să încerce să se confrunte cu studenţii români şi cu aşteptările lor, ca să înţeleagă mai bine ce putem aştepta de la viitor. Ca să priceapă ce au de făcut pentru ca inteligenţa acestui pământ să nu plece, ca de atâtea ori, spre orizonturi mai bune.
Le-am spus studenţilor că am umblat peste tot pe glob, dar nicăieri nu e ca acasă, şi că oricum lumea nu mai e un loc generos şi primitor, în condiţiile atâtor ameninţări. Dar ataşamentul faţă de casă şi de familie e suficient ca să-i ţină aici? Nu e cam puţin? Nu le cerem cam mult dacă le spunem să rămână în România doar pentru că e acasă? Şi vitorul lor, şi şansele lor unde sunt?
Societatea românească şi statul trebuie să se gândească serios la viitorul tinerei generaţii care nu mai acceptă să fie de sacrificiu. Tinerii aceştia au văzut prea multe la o vârstă fragedă ca să se mai mulţumească cu puţin. Şi ar putea descoperi foarte curând şi proverbul latin „Ubi bene, ubi patria”, unde ne este bine, acolo este şi patria noastră. Caz în care România va rămâne cu amintirea inteligenţei… Nu mai putem miza doar pe ataşamentul faţă de familie şi loc atunci când le cerem tinerilor să rămână. Trebuie să le şi oferim o şansă potrivită cu orizontul lor de aşteptări, care e tot mai larg. Acum au posibilitatea să compare şi să decidă. De prea multe ori, atât comparaţia, cât şi decizia nu ne este favorabilă. Suntem dispuşi să-i pierdem? Atunci să nu ne mai mirăm că pierdem toate competiţiile, toate bătăliile, şi că nu reuşim să îndreptăm nimic. Cu cine să reconstruim România dacă toţi cei care îşi doresc să realizeze ceva ajung să construiască în altă parte, unde sunt mai bine primiţi ca acasă? Ori facem ceva rapid în acest sens, ori o să vedem cum exodul din ultimii ani va creşte alarmant şi ireversibil. Ceea ce îşi va pune amprenta de neşters pe viitorul acestei ţări.