Conducerea PSD a convocat, pentru miercuri, la Sinaia, o şedinţă restrânsă a Biroului Permanent, la care nu au fost chemaţi toţi vicepreşedinţii, surse din partid declarând pentru MEDIAFAX că se va încerca conturarea unei curent pentru suspendarea lui Mircea Geoană din partid.
PSD a convocat miercuri o şedinţă restrânsă a Biroului Permanent. Geoană ar putea fi suspendat (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)
Surse din conducerea PSD au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că o parte a membrilor Biroului Permanent Naţional au fost convocaţi pentru o şedinţă informală la Sinaia, miercuri.
La şedinţa respectivă nu au fost invitaţi toţi vicepreşedinţii partidului, printre cei care vor lipsi aflându-se Ioan Chelaru şi Constantin Niţă, dar şi preşedintele de onoare, Ion Iliescu.
Sursele respective au menţionat că principalul subiect va fi legat de Mircea Geoană, după ce acesta a postat pe blog declaraţii despre campania prezidenţială şi Victor Ponta, urmate de o scrisoare deschisă a mai multor parlamentari în care fostul preşedinte este avertizat să nu mai atace conducerea partidului.
Potrivit surselor citate, Ponta ar urmări, la BPN de miercuri, identificarea unui curent majoritar în BPN pentru a forţa un vot, la o şedinţă oficială, pentru sancţionarea lui Geoană, scrisoarea deschisă trimisă marţi fiind un pretext pentru ridicarea subiectului în discuţie.
Potrivit Statutului, Geoană poate fi sancţionat cu suspendarea din funcţie pe timp limitat (articolul 11, alineat 3) ceea ce nu atrage de drept retragerea sprijinului politic pentru funcţia de preşedinte al Senatului, sancţiune prevăzută separat, la alineatul 4.
Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a susţinut, într-o declaraţie filmată şi postată, luni, pe blogul personal, că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.