Vicepreşedintele executiv al Showtime sports, Ken Hershman, şi preşedintele clubului Interbox, Jean Bedard, au anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Las Vegas, că pugilistul Lucian Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu postul TV, informează fightnews.com.
Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu Showtime (Imagine: Adrian Niculcea/Mediafax Foto)
„Suntem încântaţi că Lucian Bute este din nou alături de noi, pe Showtime. Contractul cu Lucian va asigura pentru telespectatorii noştri meciuri mai incitante în 2011”, a declarat Hershman.
Bute va boxa în primul sfert al anului viitor, cu un adversar ce urmează să fie stabilit. „Este o adevărată onoare pentru mine să am oportunitatea de a înfrunta cei mai importanţi boxeri ai categoriei mele pe postul Showtime. Vreau să demonstrez că sunt cel mai bun pugilist din lume la categoria supermijlocie şi această oportunitate îmi va permite să fac asta. Sunt foarte fericit şi mândru”, a declarat sportivul român, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF.
Presa canadiană notase, vineri, că Interbox a ajuns la un acord cu Showtime pentru transmiterea următoarelor trei partide ale pugilistului român, înţelegere în urma căreia boxerul ar urma să câştige 6 milioane de dolari.
Showtime a difuzat prima luptă a lui Bute contra lui Librado Andrade, care a avut loc în octombrie 2008, dar şi victoria obţinută împotriva lui Fulgencio Zuniga în martie 2009. De atunci, Showtime s-a concretizat pe organizarea turneului Super Six, ceea ce i-a obligat pe cei de la Interbox să revină la HBO. Sursa citată menţionează că HBO nu s-a arătat prea interesat să difuzeze următoarea luptă a lui Bute, care ar putea fi împotriva americanului Kelly Pavlik.