Nervii lui Iliescu şi ai lui Vanghelie au cedat. În faţa conducerii partidului, cei doi au avut un schimb dur de replici. S-au acuzat reciproc că nu sunt oameni de stânga, Iliescu i-a spus lui Vanghelie să coboare cu picioarele pe pământ, „pentru binele lui”, iar primarul sectorului 5 a spus că Iliescu face „alianţe pe sub masă cu liberalii”.
Marian Vanghelie a venit nervos la şedinţa conducerii PSD. Era supărat că o parte din liderii centrali vociferaseră împotriva candidaturii sale pentru Primăria Generală. Aşa că în Biroul Permanent Naţional a cerut ca punctul de vedere al Organizaţiei Bucureşti să fie respectat.
Vanghelie a insistat pe sprijinul primit din partea filialei. Când Iliescu l-a acuzat că a făcut bani „neortodox”, Vanghelie l-a acuzat pe Oprescu că în campania electorală din 2000 a luat bani de la sponsori, împreună cu fostul preşedinte al PSD Bucureşti Dan Ioan Popescu, bani pe care i-ar fi băgat în buzunare, fără să contribuie la campanie.
La un moment dat, Vanghelie i-ar fi spus lui Iliescu să mai „termine o dată cu discuţia asta despre intelectuali”, declarând că, dacă fostul şef de stat ar candida într-un colegiu uninominal, nu voturile intelectualilor i-ar asigura victoria.
„Nu am avut nevoie de consilieri englezi ca să obţin trei mandate”
Ion Iliescu i-a reproşat lui Marian Vanghelie că a făcut o avere pe care nu poate să o justifice. Potrivit unor surse care au asistat la cearta dintre cei doi, Iliescu ar fi spus că „lumea nu votează astfel de îmbogăţiţi”. Marian Vanghelie a replicat că nici Iliescu nu este un om de stânga, pentru că face alianţe pe sub masă cu liberalii.
Iliescu s-a apărat spunând că el toată viaţa a militat pentru principiile stângii. Şeful PSD Bucureşti a explicat că el este cel de stânga, pentru că are relaţii bune cu personalităţi ale stângii europene, dând drept exemplu consilierii britanici ai lui Tony Blair (cu toate că Vanghelie se exprimase într-o şedinţă cu stafful de campanie că nu doreşte să lucreze cu echipa britanică de consilieri, spunând că preferă să desfăşoare campania electorală în stilul său).
Preşedintele de onoare al PSD nu s-a lăsat şi a spus că el nu a avut nevoie de consilieri englezi ca să obţină de trei ori mandatul de preşedinte. În acest punct al conversaţiei a intervenit Mircea Geoană, care nu l-a lăsat pe Marian Vanghelie să îi dea replica lui Ion Iliescu.