Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor a început, luni, cu o ceartă între reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei, după ce preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a venit la prezidiu pentru a conduce lucrările, liderii PSD şi ai PNL solicitând ca şedinţa să fie condusă de altcineva.
Scandal în Parlament, în deputul şedinţei de plen a camerei (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Roberta Anastase a venit luni la prezidiul Camerei Deputaţilor, pentru prima oară de la declanşarea scandalului legat de legea pensiilor şi solicitarea opoziţiei de a o sancţiona pe Anastase pentru votul dat la această lege.
Reprezentanţii PSD şi ai PNL Aura Vasile şi respectiv Eugen Nicolăescu, au cerut ca Roberta Anastase să nu mai conducă lucrările Camerei, ci să desemneze un vicepreşedinte pentru aceasta, ei exprimându-şi în continuare nemulţumirea faţă de modul în care s-a dat votul final la legea pensiilor în urmă cu o lună în Camera Deputaţilor.
„Am solicitat ca doamna Roberta Anastase să nu mai conducă lucrările plenului Camerei Deputaţilor, deoarece chiar dacă legea a fost retrimisă la Parlament, ceea ce s-a întâmplat, adică furt la vot, este un fapt ce nu poate fi anulat”, a declarat Aura Vasile.
Ea a cerut desemnarea unui vicepreşedinte al Camerei care să conducă şedinţa de plen, arătând că, în caz contrar, PSD doreşte pauză de consultări.
La rândul său Eugen Nicolăescu (PNL) a precizat că liberalii nu vor participa la lucrări dacă acestea sunt conduse de Roberta Anastase.
„Grupul PNL va părăsi sala până veţi părăsi conducerea şedinţei”, i-a spus Nicolăescu lui Anastase, după ce şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că săptămâna trecută coaliţia majoritară a respins solicitarea PNL de a fi înfiinţată o comisie de anchetă care să verifice modul în care a fost votată legea pensiilor.
„Suntem pregătiţi să funcţionăm şi fără dumneavoastră, dar nu acesta este rolul Parlamentului”, a replicat liderul PDL Mircea Toader. El a mai spus că parlamentarii de la opoziţie şi putere sunt împreună până în 2012, fie că le place sau nu acest lucru.
„Stimaţi colegi de la opoziţie, trebuie să mergem înainte, că ne place sau nu ne place, suntem împreună până în 2012”, a adăugat liderul PDL.
După aceste discuţii, la solicitarea PSD deputaţii au luat o pauză de consultări.
Şedinţa a fost reluată după circa 10 minute, fiind în continuare condusă de Roberta Aanastase, PSD anunţând că nu doreşte să participe la dezbatere.