Cea de-a XIV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale de Terapii Complementare şi Alternative Anatecor de la Arad şi-a deschis porţile la Palatul Cultural Arad. În acest weekend arădenii interesaţi pot participa la conferinţele şi work-shop-urile susţinute de medici şi specialişi în medicina alternativă, dar îşi pot cumpăra şi diferite obiecte de la standurile amenajate.
Scopul evenimentului este acela de a conştientiza cât mai multă lume despre beneficiile terapiei complementare, organizatorii spunând că de la un an la altul numărul vizitatorilor este tot mai mare. „Desfăşurăm o activitate de conştientizare în domeniul terapiei complementare prin care dorim să informăm cât mai multă lume. Ediţia din acest an cuprinde trei secţiuni – expoziţie de produse, conferinţe şi workshop-uri. Ceea ce vor afla participanţii la conferinţe vor putea pune în practică în cadrul work-shop-urilor”, ne explică Alina Negrilă, director Anatecor Arad.
Arădenii au venit vineri chiar de la deschidere vizitând fiecare stand pentru afla ce le oferă specialiştii. Astfel de la aparatele Ceragem – utile pentru tratarea unei game variate de afecţiuni, ceaiuri din plante medicinale, medicamente, până la bijuterii din pietre cu efecte terapeutice. Din cadrul expoziţiei pot fi cumpărate lumânări terapeutice „cu efect curativ naturist”, ceaiuri, siropuri şi capsule din plante preparate de un biolog şi-un farmacist din Maramureş, bijuterii din diferite pietre, în funcţie de zodia fiecăruia dar şi o gamă variată de cărţi şi CD-uri de specialitate. Mai mult o arădeancă, Marinela Tătaru ne propune Cardul Antiradiaţii şi absorbantele Anion – „Radiaţiile au efecte dezastruoase asupra sănătăţii noastre, ducând la boli cardiovasculare, mutări genetice, cancer… Cardul Antiradiaţii ne va feri de aceste probleme. De asemenea absorbantele Anion au demonstrat că au rezultate în afecţiuni precum:hemoroizi, fibromiom, fisuri anale, chist ovarian şi lista…”, ne prezintă arădeanca produsele sale. Cei interesaţi pot vizita expoziţia până duminică, la Palatul Cultural din Arad.