1883 – A fost inaugurat Castelul Peleş, reşedinţa de vară a regilor României, construit la dorinţa regelui Carol I (1866 – 1914). Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din România şi din Europa.
Semnificaţii istorice pentru 7 octombrie (Imagine: Petre Bitoiu/Mediafax Foto)
1849 – A încetat din viaţă Edgar Allan Poe, scriitor şi poet american: „Aventurile lui Gordon Pym”, „Prăbuşirea casei Usher”, „Pisica neagră”, „Cărăbuşul de aur” (n. 1809).
1885 – S-a născut Niels Bohr, fizician danez de origine evreiască. A avut contribuţii esenţiale la înţelegerea structurii atomice şi a mecanicii cuantice. A fost laureat al premiului Nobel pentru fizică (d. 1962).
1946 – A încetat din viaţă Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu), scriitor şi biolog, membru corespondent al Academiei Române (n. 1887).
1968 – A încetat din viaţă Emil Petrovici, lingvist român, membru al Academiei Române (n. 1899).
1910 – S-a născut Eusebiu Camilar, prozator, poet şi traducător: „Povestiri eroice”, „Cartea de piatră”, „Cordun”, „Focurile” (d. 1965).
1949 – Zona de ocupaţie sovietică din Germania devine Republica Democrată Germană.
1993 – România a fost primită la Consiliul Europei, în urma solicitării din 21 martie 1990.
2006 – A fost ucisă jurnalista rusă Anna Politkovskaya, cunoscută pentru opoziţia sa faţă de conflictul cecen şi faţă de preşedintele de atunci, Vladimir Putin. Cazul nerezolvat al uciderii sale continuă să atragă atenţia internaţională (n. 1958).