Contaminarea generată de deversarea de noroi toxic în vestul Ungariei nu va atinge Dunărea, a dat asigurări un oficial din cadrul companiei privind apele din acest sector, Emil Jenak, miercuri seară.
Autorităţile ungare dau asigurări că apele Dunării nu vor fi contaminate cu noroi roşu toxic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
„În cazul în care calculele noastre sunt bune, când noroiul va ajunge în Dunăre, contaminarea va scădea la un nivel acceptabil”, a declarat pentru AFP Jenak.
Ţările riverane Dunării, în special Serbia, Croaţia şi România prelevează periodic eşantioane pentru a controla calitatea apelor fluviului, îngrijorate de o contaminare la scară largă.
Echipele de salvare ungare deversează ipsos în râul Marcal, în care s-a scurs noroiul toxic. Acest curs de apă se varsă în Raba, un afluent direct al Dunării.
„Graţie adăugării de ipsos şi ciclului naturale de curăţire a apei, când apele râului Raba vor ajunge în Dunăre, nivelul PH-ului (nivelul de aciditate al apei care permite detectarea anumitor poluanţi, n.red.) va scădea la valoarea de 8”, nivelul său normal, a precizat Jenak. PH-ul apelor râului Marcal, unde majoritatea peştilor au murit, este în prezent de 10,2, a adăugat el.
Apele contaminate urmau să ajungă din Marcal în Raba în jurul orei 19.00 GMT (21.00 ora României), potrivit estimărilor.
Un rezervor al uzinei de alumină din Ajka s-a rupt din motive necunoscute şi 1,1 milioane de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat luni în şapte sate din apropiere, provocând moartea a patru persoane şi rănirea altor 120. Trei persoane sunt în continuare date dispărute.
Accidentul a luat amploarea unei catastrofe ecologice, ameninţând fauna şi flora Dunării.
Fondul mondial pentru natură (WWF) a amintit miercuri, într-un comunicat, ravagiile cauzate de deversarea într-un râu a apelor poluate cu cianuri provenind de la o mină de aur din România, în 2000. Toate animalele acvative, cu excepţia vertebratelor, au murit într-un râu situat în aval.
Pentru a încerca să atenueze impactul catastrofei, autorităţile ungare folosesc echipamente electronice pentru a speria peştii şi a-i îndepărta de apele contaminate.