Poliţiştii afirmă că membrii grupării din Mediaş, cercetaţi pentru trafic de droguri, sunt deosebit de periculoşi, având armament specific asasinilor, care în orice moment „putea fi folosit de o celulă teroristă la un act terorist” şi se declară „frustraţi” că instanţa a decis eliberarea acestora.
Poliţie: Gruparea de trafic de droguri din Mediaş avea armament specific asasinilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, şi şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, subcomisarul Sebastian Veştemean, au susţinut, miercuri, o conferinţă de presă la Sibiu, în care au prezentat pe larg armamentul descoperit în urma percheziţiilor la domiciliile membrilor reţelei din Mediaş, cercetaţi pentru trafic de droguri.
„Sunt aici mai multe arme de foc, ilegale la deţinere. Avem pistoale de mai multe calibre, pe care le-am găsit cu glonţ pe ţeavă şi cu încărcătoarele pline asupra unuia dintre inculpaţi. Avem de asemenea muniţie de toate calibrele şi gloanţe cu capul retezat specifice asasinilor. Am găsit un revolver american, armă preferată de asasini, pentru că are butoiaş şi nu se blochează, dar şi pentru că foloseşte gloanţe de calibrul 45, cu vârful retezat, numite dum-dum. Atunci când intră în corp, acestea se împrăştie şi de obicei nu au orificiu de ieşire. Acest tip de gloanţe este interzis de Convenţia de la Geneva. Am găsit şi două grenade defensive, pe care nu le-am adus pentru că v-am fi pus într-un real pericol. Folosită într-o mulţime, o grenadă de acest gen poate produce zeci sau chiar sute de victime. Una din ele avea montat focosul mecanismului şi siguranţă”, a declarat Berbeceanu.
Potrivit acestuia, într-unul dintre locurile percheziţionate au fost găsite raniţe „pregătite cu tot ceea ce trebuie pentru ca un soldat antrenat să poată rezista pe timp de iarnă sau vară într-un mediu ostil”.
Şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia a refuzat să comenteze decizia magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia care au decis eliberarea a patru dintre cei şase inculpaţi cercetaţi în stare de arest preventiv, dar a apreciat că gruparea este periculoasă, iar membrii acesteia ar trebui cercetaţi în arest.
El a arătat că toate armele găsite ar fi putut fi folosite în orice moment de o celulă teroristă la un act terorist.
„Liderul grupării îşi antrena oamenii în zone de pe lângă Sibiu şi Mediaş, făceau trageri cu armament, instruiri de luptă corp la corp, de supravieţuire în condiţii deosebite, chiar organizase un fel de tabără militară la o fermă. Prin toate acestea, vrem să dovedim că este o grupare care se antrena paramilitar. Toate armele pe care le-am găsit sunt arme care în orice moment ar fi putut fi folosite de o celulă teroristă la un act terorist. Ceea ce am confiscat a fost suficient. Am considerat că membrii grupării prezintă pericol social deosebit şi ar trebui cercetaţi în stare de arest”, a afirmat Berbeceanu.
Poliţiştii vor trimite toate armele confiscate la Bucureşti pentru a vedea dacă au fost folosite în vreun caz rămas cu autor necunoscut, în ţară sau în străinătate.
Poliţiştii de la crimă organizată vor monitoriza în continuare activitatea suspecţilor şi vor continua cercetările în acest caz.
Ei s-au declarat „frustraţi” de punerea în libertate a inculpaţilor.
„Ca poliţişti la crimă organizată nu putem simţi decât un mare sentiment de frustrare. Fără să mai fac alte comentarii, o să vă citesc un SMS pe care mi l-a transmis unul din poliţiştii din echipă, care a participat la arestări, aseară (marţi – n.r.), după ce a aflat vestea punerii în libertate: «Exact aceste lucruri mă deranjează mai mult ca orice lipsuri materiale. Mâine murim pentru 16 milioane pe lună şi, culmea, asta nu foloseşte nimănui. Poate nu mai pot eu să înţeleg dreptatea»”, a spus Traian Berbeceanu.
Berbeceanu a afirmat că s-au consumat resurse financiare extraordinare pentru supravegherea reţelei şi pentru instrumentarea cazului, numai la percheziţii participând aproape două sute de poliţişti şi jandarmi cu aproape 40 de maşini.
O grupare infracţională specializată în trafic de droguri, care funcţiona după principiile unei structuri paramilitare, a fost drestructurată de procurorii DIICOT, în urma mai multor percheziţii făcute în judeţele Sibiu şi Mureş, în timpul cărora a fost descoperită o fermă unde era cultivat cannabis.
Potrivit unor surse judiciare, liderul grupării de traficanţi de droguri din judeţul Sibiu, Horaţiu Potra, este fost ofiţer în Legiunea Străină Franceză, la percheziţii acesta fiind găsit dormind cu un pistol cu glonţ sub pernă.
În urma acţiunii au fost confiscate haşiş, un kilogram de cannabis, instrumente de cântărire şi porţionare şi o instalaţie artizanală pentru creştere artificială a canabisului, se mai arăta în comunicatul DIICOT.
De asemenea, anchetatorii au mai ridicat arme de foc, arme albe, dar şi echipament militar.
Procurorii au stabilit că gruparea infracţională era una organizată şi funcţiona după principiile unei structuri paramilitare.
În urma audierilor, 11 din cele 16 persoane ridicate au fost reţinute pentru 24 de ore.
Vinerea trecută, şase dintre cele 11 persoane au fost arestate pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Sibiu, iar celelalte cinci persoane au primit interdicţia de a părăsi localitatea.
Printre cele şase persoane se afla şi presupusul lider al grupării, Horaţiu Potra, fost ofiţer în Legiunea Străină. Acesta este cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei, întrucât, la percheziţie, oamenii legii au găsit arme de foc cu glonţ pe ţeavă.
Cei şase inculpaţi arestaţi au făcut recurs la deciziaTribunalului Sibiu.
Curtea de Apel Alba Iulia, care a judecat recursul, a decis, marţi, punerea în libertate a patru din cele şase persoane arestate sub acuzaţia de trafic de droguri şi a înlocuit măsura arestării cu interdicţia de a părăsi ţara.
Printre cei puşi în libertate se află şi presupusul lider al grupării, Horaţiu Potra, fost ofiţer în Legiunea Străină.