Supăraţi pe joacă micuţilor, le-au vandalizat locul de joacă. S-a întâmplat în intersecţia străzilor Haţeg şi Brâncoveanu din Arad, iar suspecţi sunt chiar pensionarii şi locatarii fără copii care locuiesc în zonă şi care s-au plâns de mai multe ori că sunt derajanţi de joaca micuţilor.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, a declarat că „în acest weekend am constatat că din locul de joacă au dispărut leagănele, au fost mânjite cu motorină barele de susţinere a leagănelor. Este regretabil că se întâmplă aşa ceva. Aceste locuri de joacă au fost făcute pentru copii din zonă şi am avut unele reclamaţii din partea unor vecini: că sunt deranjaţi, că nu se pot odihni, că sunt prea aproape de geamurile lor aceste leagăne. Dar acesta era singurul loc în care se puteau amplasa locurile de joacă. Sunt foarte mulţi copii în zonă“.
Autorităţile locale spun că vor repara locul de joacă în cel mai scurt timp, iar la faţa locului au ajuns şi poliţiştii care au demarat o anchetă pentru distrugerea unor bunuri publice.