BUCUREŞTI / 15:08, 12.11.2008
Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, că este neconstituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 136/2008 prin care a fost amânată, până la 1 aprilie 2009, aplicarea legii de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice.
OUG 136 a fost abrogată de Guvern în urmă cu o zi.
Miercuri, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepţia Avocatului Poporului, constatând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 136/2008 este neconstituţională.
„În conformitate cu prevederile art.147 alin.(1) din Constituţie, dispoziţiile ordonanţei, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”, notează CC.
Printr-o decizie anterioară, din 15 octombrie, Curtea a statuat deja că legea privind salarizarea profesorilor reglementează măsuri ce stabilesc creşteri salariale constând în majorarea valorii coeficientului de multiplicare utilizat la stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile didactice şi funcţiile didactice auxiliare din învăţământ.
Potrivit CC, aceste creşteri salariale suplimentare faţă de cele aprobate prin Ordonanţa Guvernului 15/2008 reprezintă o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ, legiuitorul fiind competent să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, deoarece potrivit art.61 alin.(1) din Constituţie: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a ţării”.
Curtea observă că în cursul dezbaterii parlamentare din data de 30 septembrie 2008, reprezentantul Guvernului, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, nu s-a opus adoptării, cu amendamente, a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 15/2008.
Curtea Constituţională a fost sesizată de Avocatul Poporului în legătură cu neconstituţionalitatea unei prevederi din Ordonanaţa de Urgenţă a Guvernului care împiedică aplicarea Legii privind majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută până în luna aprilie 2009.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în temeiul prevederilor articolului 28 din Legea sindicatelor 54/2003, a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la „neconstituţionalitatea prevederilor 1, 2 şi 4 din OUG 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008”.
Sindicatele apreciază că sunt neconstituţionale dispoziţiile menţionate ale OUG 136/2008, arătând că Legea de aprobare a OG 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în 2008 personalului din învăţământ a făcut obiectul controlului de constituţionalitate înainte de promulgarea acesteia, la sesizarea Guvernului, prin Decizia 1.093 din 15 octombrie 2008.
Curtea Constituţională a admis punctul de vedere al Avocatului Poporului, implicit al sindicaliştilor, declarând OUG neconstituţională.
Guvernul a decis, luni, prin ordonanţă de urgenţă, ca
salariile profesorilor să fie majorate gradual
cu până la 28%, de cele mai mari creşteri în procente urmând să beneficieze în principal cadrele didactice cu venituri reduse.
Majorarea salarială va fi efectuată în două etape, respectiv de la 1 martie şi 1 septembrie 2009.