Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alex Stoian au fost arestaţi, în noaptea de joi spre vineri, pentru favorizarea lui Nicolae Popa, după pronunţarea deciziei Tribunalului Bucureşti, Vîntu strigând spre judecătoare: „Ruşine doamnă, ruşine!”.
Sorin Ovidiu Vîntu (Foto), Octavian Ţurcan şi Alex Stoican, arestaţi pentru favorizarea lui Nicolae Popa (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
O judecătoare a Tribunalului Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, valabile până pe 8 octombrie, pe numele celor trei inculpaţi, care pot contesta decizia sa la Curtea de Apel a Capitalei.
Inculpaţii au anunţat că vor face recurs la Curte.
Vîntu, înainte de a fi scos din boxa acuzaţilor, a declarat: „Asistaţi la cea mai cumplită perioadă din istoria României de după 1989”.
Tribunalul Bucureşti a judecat, joi noapte, cererea Parchetului de arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi a lui Alexandru Stoian, reţinuţi în cazul lui Nicolae Popa – condamnat, în lipsă, la 15 ani de detenţie pentru fraudarea a peste 300.000 de investitori FNI.
Inculpaţii au dat declaraţii în faţa judecătoarei, care anterior a ascultat pledoaria acuzării, apoi pe cea a apărării, şedinţa ţinându-se cu uşile închise.
Cei trei au fost reţinuţi pentru favorizarea lui Popa, fugit din România imediat după izbucnirea scandalului privind prăbuşierea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), în mai 2000.
Procurorii i-au convovat, joi, pe Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, Octavian Ţurcan şi pe Alex Stoian, în cazul lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, condamnat la 15 ani de detenţie pentru prăbuşirea FNI.
La locuinţele acestora şi ale altor persoane s-au făcut percheziţii, anchetatorii ridicând unităţi de computer, înscrisuri şi alte documente.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus în cursul zilei de joi reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian, şi Stoian Alexandru, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că, inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu a trimis sume de bani condamnatului Popa Nicolae, pentru ca acesta să se sustragă de la executarea pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 24.632/3/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosar în care la data de 23 iulie 2009 a fost emis mandat european de arestare.
Urmărirea penală a stabilit că transmiterea sumelor de bani s-a realizat în baza dispoziţiilor inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, prin transfer bancar, dintr-un cont deschis la o bancă cu sediul în Nicosia, Cipru, în contul unei societăţi comerciale înregistrate în Indonezia, la care condamnatul Popa Nicolae avea acces cu ajutorul inculpatului Ţurcan Octavian, sau în numerar cu sprijinul inculpatului Stoian Alexandru. Procurorii au înaintat magistraţilor Tribunalului Bucureşti propuneri de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian, şi Stoian Alexandru.
Procurorii au decis să-l reţină pe Sorin Ovidiu Vântu, după ce au primit, săptămâna trecută, informările de la autorităţile judiciare din Cipru şi Indonezia privind tranzacţiile prin care îi erau viraţi bani lui Nicolae Popa de la omul de afaceri, prin intermediul lui Alex Stoian şi Octavian Ţurcan.
Autorităţile judiciare române au solicitat, prin comisii rogatorii, în Cipru şi Indonezia, audierea mai multor persoane şi obţinerea unor informaţii, printre care şi tranzacţii bancare care să confirme transferarea de bani de la Sorin Ovidiu Vântu către Nicolae Popa, condamnat definitiv pentru prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, la 15 ani de detenţie, fiind păgubite peste 300.000 de persoane cu 6,4 milioane de RON şi 28 de milioane de euro.
Procurorii români l-au audiat, la Jakarta, pe Nicolae Popa, capturat în decembrie 2009, în baza unui mandat internaţional de urmărire prin Interpol.
În urma ultimelor răspunsurilor primite, săptămâna trecută, la comisiile rogatorii solicitate, traducerea actelor şi coroborarea acestora cu informaţiile deţinute, procurorii au decis, joi, descinderi la mai multe locaţii şi convocarea la Parchet a lui Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi a lui Alex Stoian, informează surse judiciare.
Potrivit surselor citate, prin conturi ale unor firme offshore ce ar fi deţinute de Liviu Luca şi Octavian Ţurcan, Sorin Ovidiu Vântu i-ar fi remis sume importante de bani lui Nicolae Popa.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în colaborare cu ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă cercetările în cauza având ca obiect favorizarea infractorului, respectiv stabilirea circumstanţelor în care Nicolae Popa a fost sprijinit pentru a părăsi România şi a se stabili în străinătate, sustrăgându-se astfel de la executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani, informează PICCJ.
În urma comisiilor rogatorii efectuate în Indonezia şi Cipru, au fost predate documente de către autorităţile competente în conformitate cu procedura asistenţei judiciare în materie penală şi s-a procedat, totodată, la audierea lui Popa Nicolae.
În efectuarea cercetărilor, procurorii şi poliţiştii sunt sprijiniţi, conform competenţelor legale, de către lucrători ai Serviciului Român de Informaţii.
În decembrie 2009, Biroul de presă al Ministerului Public a comunicat că, „în baza informaţiilor primite cu privire la arestarea cetăţeanului român Popa Nicolae, la data de 2 decembrie 2009, în Indonezia, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului cu privire la persoanele care au ajutat persoana condamnată să se sustragă de la executarea pedepsei”.
Fostul director Gelsor Nicolae Popa a fost arestat, în 2 decembrie, de autorităţile din Jakarta, Indonezia, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009.
Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI. Decizia definitivă şi irevocabilă în dosarul prăbuşirii FNI a fost dată în 4 iunie 2006, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa supremă a menţinut mare parte a cuantumului pedepselor stabilite pentru inculpaţii din acest dosar, printre care Ioana Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest, şi Nicolae Popa, fost director al Gelsor, grup financiar cu activităţi de brokeraj şi pe piaţa fondurilor de investiţii, prin care se derulau şi tranzacţiile cu unităţi de fond de la FNI.
Astfel, Ioana Maria Vlas a rămas cu pedeapsa de zece ani de detenţie, pentru înşelăciune şi abuz în serviciu. În cazul lui Nicolae Popa, acesta a rămas cu decizia de condamnare la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune şi delapidare, infracţiunea de fals fiindu-i prescrisă.
Preşedintele Indoneziei a semnat cererea de extrădare a lui Nicolae Popa, urmând ca procedura de predare să fie stabilită de ministrul indonezian al Justiţiei. Dacă preluarea nu se face la termenul stabilit, persoana respectivă poate fi eliberată după 15 zile, dar nu mai târziu de 30 de zile.