BUCUREŞTI / 13:06, 3.11.2008
Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare estimarea privind creşterea economică a României pentru 2008, de la 6,2% la 8,5%, dar a redus proiecţia pentru 2009 de la 5,1% la 4,7%.
„Pentru a doua jumătate a anului, cererea de pe piaţa locală se va modera, ceea ce va conduce la o rată de creştere economică de 8,5% pentru întreg anul 2008, de asemenea datorită impactul pozitiv al sectorului agricol. Ritmul de creştere economică se va reduce la 4,7% în 2009 şi la 5% în 2010″, potrivit prognozei de toamnă a CE.
Cererea de pe piaţa locală va încetini, din cauza înăspririi condiţiilor din sectorul de creditare, determinată de politica monetară implementată de banca centrală şi de situaţia din sectorul financiar mondial. În plus, cererea ar putea fi afectată de scăderea încrederii consumatorilor şi investitorilor.
„Economia României se supraîncălzeşte, dar creşterea este pe punctul de a se reduce. Totuşi, actualul deficit de cont curent se va menţine la niveluri îngrijorătoare şi numai uşor în scădere. Aceşti factori, împreună cu înrăutăţirea perspectivei fiscale, prelungeşte vulnerabilitatea statului la şocurile externe, în special în contextul actualei perioade de stress financiare global”, potrivit raportului CE.
Creşterea economică a României s-a plasat la 6% anul trecut, accelerându-se la 8,8% în prima jumătate din 2008.
Performanţa a depăşit în mod semnificativ anticipările CE, şi a fost alimentată în principal de o creştere record a consumului privat, în urma avansului semnificativ al salariilor şi sectorului local de credit, precum şi investiţiilor străine directe sustenabile.
Avansul Produsului Intern Brut (PIB) al României a fost susţinut şi de îmbunătăţirea performanţei comerciale, ca urmare a investiţiilor realizate în sectorul de producţie în ultimii ani şi a deprecierii leului cu 15% începând din august 2007, consideră CE.