În 2011, într-un scenariu optimist în care economia va ieşi din recesiune, Guvernul va trebui să împrumute de la bănci cel puţin 13,5 miliarde de euro, o jumătate din sumă fiind necesară pentru a plăti salariile şi pensiile la timp iar cealaltă pentru a plăti o parte din creditele luate până acum
Vlădescu: Un nou acord cu FMI nu se numără deocamdată printre temele de discuţie (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
România va apela din nou la creditele ieftine date de Comisia Europeană. Pentru a fi sigur că anul viitor are cu ce să acopere deficitul bugetar de cel puţin 5,2 miliarde de euro dar şi că poate prelungi datoriile făcute până acum, statul încearcă din nou să convingă Comisia că merită să fie împrumutat în euro la 3% pe an şi nu la 5% sau la 7% în lei.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a recunoscut marţi că se discută de luni de zile despre posibilitatea unui nou acord între Bucureşti şi Washington. „Evaluările făcute până acum par să indice că România nu va ieşi din criză nici anul viitor. Acordul se termină în martie 2011 dar criza va continua. Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, ne-a spus că a vorbit la Washington despre posibilitatea unui nou acord încă de acum câteva luni”, a declarat pentru Gândul Cezar Corâci, preşedintele UGIR-1903, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii FMI.
„Deocamdată nu există acest subiect în discuţie”, a afirmat Vlădescu, întrebat dacă sunt astfel de discuţii.
Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, a declarat, marţi, că şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a anunţat pe reprezentanţii patronatelor că există discuţii privind un nou împrumut de la FMI, dar încă nu a fost stabilită o sumă, ci doar domeniile pe care ar trebui să se axeze investiţiile.
„Franks a recunoscut că există discuţii (…). Da, da, inclusiv un împrumut, dar vor fi şi măsuri care să stimuleze economia, după ce va fi rezolvată problema deficitului”, a spus Corâci, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI.
Franks a declarat luni că FMI va avea, „la un moment dat”, discuţii cu Guvernul despre modul în care va fi continuată relaţia cu instituţia financiară internaţională, arătând că Executivul şi-a arătat interesul pentru o nouă colaborare.
El a precizat că acum discuţiile despre un nou acord sunt „premature”, iar parametrii vor fi analizaţi „la un moment dat”.
O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie – 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia urmează să se discute şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.