Ministrul Finanţelor Publice Sebastian Vlădescu a afirmat că impozitul minim trebuie eliminat, întrucât nu reprezintă o soluţie viabilă, însă nu a precizat când va fi adoptată această decizie.
Vlădescu: Impozitul minim trebuie eliminat, nu este o soluţie (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)
Impozitul minim trebuie eliminat, pentru că nu este o soluţie”, a declarat Vlădescu pentru MEDIAFAX.
La discuţiile avute vineri seara cu reprezentanţii FMI pentru menţinerea deficitului în limita convenită a existat o variantă în care TVA urma să urce de la 19 la 25%, concomitent cu eliminarea impozitului minim.
Ulterior, Guvernul a decis să crească TVA de la 19 la 24% şi să menţină impozitul minim.
Impozitul minim, introdus în primăvara anului trecut, este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care înregistrează profit plătesc impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. La începutul acestui an, Guvernul a intenţionat să înlocuiască impozitul minim cu un impozit forfetar, însă măsura a fost amânată.