[COMUNICAT DE PRESĂ]
Sâmbătă, 1 octombrie, la Muzeul Țăranului Român, în prezența a 237 de delegați din toată țara, a avut loc Congresul de comasare a Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache/ PNȚ MM și a Partidului Corectei Guvernări/ PCG, partide care s-au desprins din PNȚCD.
Noul președinte al PNȚ Maniu-Mihalache este Iuliana Gorea Costin, diplomat originar din Basarabia, iar bistrițeanul Mircea Taloș a fost desemnat președinte executiv.
În discursul său, Mircea Taloș a prezentat o parte din poruncile lăsate de seniorii țărăniști, de la care nu a abdicat din 1990 încoace, dar un și proiect de program de guvernare.
„Se reconstruiește din temelii un partid, pentru că partidul este destrucurat, iar oamenii erau demotivați. Am vizitat 28 de județe. După ce am hotărât că acest proiect este viabil și-l putem aduce în atenția opiniei publice, au apărut semnale pozitive, dar nu avem nivio șansă dacă structurile ce conducere ale partidului, președintele nostru nu are fundamentele intelectuale, ținuta morală, tăria și forța de a trece dincolo de sticlă”, le-a transmis Mircea Taloș delegaților.
De altfel, Filiala Bistrița-Năsăud a PNȚ Maniu-Mihalache a fost singura din țară care a depus liste complete de consilii locale, dar și la Consiliul Județean
La finalul evenimentului, conducerea Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache a depus coroane de flori, omagiind memoria iluștrilor înaintași Iuliu Maniu și Corneliu Coposu.
Iată Rezoluția acestui Congres!
Rezoluția Congresului de comasare a PNȚMM cu PCG din 1 Octombrie 2022
Renașterea Spirituală și Reîntregirea Națională României
Convinși că România are nevoie de o Renaștere spiritual-morală,
Conștienți că, după intrarea în ALIANȚA NORD ATLANTICĂ și în UNIUNEA EUROPEANĂ, obiectivul prioritar al națiunii române este RENAȘTEREA SPIRITUALĂ și REÎNTREGIREA NAȚIONALĂ,
Încrezători că, prin re-unirea partidelor și mișcărilor creștin-democrate și conservatoare, prin implicarea în viața politică, a creștinilor, a oamenilor-de-bună-voință, a patrioților responsabili se poate îmbunătăți viața socială și clasa politică din România,
Având astăzi încă o dată confirmată importanța esențială pentru România de apartenență la sistemul de valori europene,
Salutând că lumea occidentală democrată înțelege astăzi mai bine realitățile din Centrul și Estul Europei, inclusiv necesitatea eliminării consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov,
Conștienți că unirea este singura opțiune reală pentru protejarea românilor din Republica Moldova, iar amenințările la care suntem martori astăzi nasc noi oportunități,
Considerăm că idealul Unirii românilor este dezideratul nostru care se cere îndeplinit, inițiativa urmând să vină de la autoritățile dintre Nistru și Prut, iar răspunsul ferm și rapid de la București.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Congresul de comasare al Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache cu Partidului Corectei Guvernări cere noii Conduceri a Partidului:
- Să acorde atenție prioritară renașterii spiritual-morale a concetățenilor noștri și a clasei politice.
- Să promoveze constant mesaje și acțiuni menite să restabilească cât mai curând Unitatea Națională și Reîntregirea Teritorială .
- Să acționeze pentru reunirea tuturor forțelor creștin-democrate și conservatoare.
- Să continue, cu mai multă stăruință, procesul de creare de organizații și nuclee ale partidului în toate județele Țării.
DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE ROMÂNIA!
Sursa comunicatului: https://rasunetul.ro/