Contestaţia lui Băsescu faţă de modificările Legii Curţii de Conturi, respinsă de CC
BUCUREŞTI / 16:11, 15.10.2008
Contestaţia preşedintelui Traian Băsescu privind proiectul de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi a fost respinsă, miercuri, de Curtea Constituţională (CC).
Cu majoritate de voturi, judecătorii Curţii Constituţionale au constatat că textele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi – criticate de şeful statului – sunt constituţionale.
Preşedintele Băsescu contesta, în sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind Curtea de Conturi, articolele care permit instituţiei să se organizeze şi să funcţioneze prin regulament intern şi să stabilească amenzi, precum şi pe cele referitoare la pensii, numirea consilierilor şi suspendări.
Şeful statului nota, în sesizare, că articolul 107 alineatul 4, referitor la dreptul persoanelor care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe durata unui mandat complet de a beneficia, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de legea pentru magistraţi, este contrar dispoziţiilor articolului 16 alineatul 1 din Constituţie, a comunicat Administraţia prezidenţială.