Cea mai gravă cădere de la crash-ul din 1987, la bursa din New York
NEW YORK / 10:16, 16.10.2008
Bursa de la New York a avut miercuri cea mai gravă cădere de la prăbuşirea globală a pieţelor de capital din 1987, cu declinuri de până la 9% ale principalilor indici, după publicarea unui set de date statistice care anunţă o recesiune severă în Statele Unite.
Totodată, preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, a declarat că îngheţarea pieţelor creditelor reprezintă o „ameninţare serioasă” la adresa economiei, intensificând astfel panica investitorilor.
Potrivit datelor statistice publicate miercuri, vânzările sectorului retail din SUA au cea mai mare scădere din ultimii trei ani, iar producţia industriei prelucrătoare din statul New York a atins cel mai redus nivel din 2001, când a început să fie inclusă în statisticile oficiale.
În urma şedinţelor bursiere de marţi şi miercuri, indicele Nasdaq Composite a pierdut integral valoarea obţinută prin creşterea istorică de 11% de luni, iar indicele Standard &Poor’s 500 se află cu numai 1% peste nivelul de la încheierea săptămânii trecute, deşi a urcat luni, de asemenea, cu peste 11%.
Indicele Dow Jones al industriilor americane a căzut miercuri cu 733,08 puncte, respectiv 7,87%, la 8.577,91 puncte, iar S&P 500 s-a prăbuşit cu 9,03%, sau 90,17 puncte, la 907,84. Ambii indici au avut cele mai mari scăderi procentuale pe parcursul unei singure zile, de la crash-ul global din 1987.
Nasdaq Composite s-a depreciat cu 150,68 puncte, sau 8,47%, la 1.628,33 puncte.
Acţiunile grupului Caterpillar, producător de echipament şi utilaje grele, au scăzut cu peste 11%, iar Exxon Mobil s-a prăbuşit cu 14%, după ce accentuarea temerilor legate de recesiune şi scăderea cererii au redus preţurile pe bursele de mărfuri. Chevron a avut un declin de 12,5%.
Retailerii Wal Mart şi Home Depot au fost afectaţi de datele pesimiste privind comerţul cu amănuntul şi au scăzut cu 6-8%.
Indicele Dow Jones Wilshire 5000 al tururor acţiunilor tranzacţionare pe piaţa americană de capital a căzut cu 8,99%, respectiv 905 puncte, la 9.160,43 puncte, prăbuşire care reprezintă o pierdere valorică „pe hârtie” de 1.100 miliarde de dolari.
Singurul mare conglomerat american care a încheiat miercuri în creştere este producătorul de băuturi răcoritoare Coca-Cola, cu un avans de 1,1%, după ce a raportat rezultate trimestriale peste aşteptări.
Nouă din zece acţiuni au finalizat ziua în scădere pe bursa de la New York.
De asemenea, bursa de la Tokyo a avut joi cea mai mare prăbuşire de la crash-ul global din 1987.
Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a avut joi cea mai mare cădere, de 11,4%, de la prăbuşirea globală a pieţelor de capital din 1987, după intensificarea temerilor privind recesiunea economiei globale.
Nikkei s-a prăbuşit cu 11,4%, respectiv 1.089,02 puncte şi a închis la 8.458,45 puncte.
Indicele Topix al tuturor companiilor listate la Tokyo a căzut cu 9,5%, la 864,52.
Economia Japoniei este dependentă de exporturile de bunuri de consum şi echipamente, iar recesiunea marilor economii din Vest ar marca debutul unei crize severe în arhipelagul asiatic.