Alpinistul spaniol Tolo Calafat a murit, joi, în munţii Himalaya, la o altitudine de 7.500 metri, el făcând parte din aceeaşi expediţie cu românul Horia Colibăşanu, informează ediţia online a publicaţiei as.com.
Calafat, alături de alpinişii Juanito Oiarzabala şi Carlos Pauner, ajunsese pe vârful Annapurna (8.091 metri), însă a avut probleme la coborâre şi a rămas la 7.500 metri altitudine. În schimb, Pauner şi Oiarzabal au reuşit să ajungă în tabăra patru, la 7.100 metri, unde se afla şi românul Horia Colibăşanu. Calafat avea edem cerebral, iar echipele de salvare au trimis un elicopter pentru a-l salva pe spaniol, încă acesta nu a putut ateriza din cauza ceţii. Joi urma să fie trimis din nou elicopterul, însă Calafat a murit.
Tolo Calafat avea 40 de ani şi era tehnician de telecomunicaţii.
Horia Colibăşanu şi-a mai pierdut un alt coleg spaniol, Iñaki Ochoa de Olza, la 23 mai 2008, tot în Annapurna, la o altitudine de peste 7.400 metri.
Miercuri, pe site-ul său oficial, Horia Colibăşanu anunţase că a rămas în tabăra patru, pentru a ajuta la încercarea de salvare a lui Tolo Calafat. Dacă elicopterul nu ar fi ajuns nici joi, Horia Colibăşanu ar fi urmat să urce, cu alţi doi alpinişti, Jorge şi Martin, până la Tolo Calafat, pentru a-l coborî cu o targă la baza muntelui.