Aeroportul din Arad a fost redeschis, luni dimineaţă la ora 9.00, însă nu există curse de pasageri programate până la 1 mai, în timp ce două aeronave de marfă aşteaptă redeschiderea spaţiului aerian în Ungaria pentru a decola spre Budapesta.
Directorul Aeroportului Arad, Dan Bălăcel, a declarat că pe pista locală nu există programate zboruri de pasageri până la 1 mai, fiind reluată doar activitatea de tip Cargo.
„Avem două aeronave de marfă care trebuie să decoleze spre Budapesta, una dintre ele fiind blocată aici încă de vineri, din cauza închiderii spaţiului aerian în Ungaria. O a treia aeronavă de marfă este programată să vină astăzi (luni – n.r.) de la Budapesta, însă toate aceste trei zboruri depind de momentul reluării traficului aerian în ţara vecină”, a declarat Bălăcel.
Conform sursei citate, aeroportul local aşteaptă comunicarea de redeschidere a spaţiului aerian în Ungaria pentru a permite delocarea celor două aerovane de tip Cargo.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Marin Anton a anunţat, duminică seară, că primele aeroporturi care vor fi redeschise în România, de la închiderea spaţiului aerian, vor fi cele din Timişoara şi Arad, iar dacă „lucrurile vor continua să evolueze în acest ritm” probabil că luni la ora 15.00 vor redeveni operaţionale şi aeroporutile din Craiova, Bucureşti şi Constanţa.
El nu a putut preciza când va fi redeschis complet tot spaţiul aerian din România.
Un nor de cenuşă provocat de erupţia unui vulcan în Islanda perturbă traficul aerian în Europa, determinând închiderea spaţiilor aeriene din mai multe state.
Traficul aerian pe întreg teritoriul României este închis de sâmbătă, de la ora 18.00.
Aproape 100 de curse aeriene din şi spre România au fost anulate vineri, iar sâmbătă 270. Pentru duminică şi luni, două companii – Tarom şi Blue Air – au anulat 70, respectiv peste 30 de zboruri.