Legea privind reforma sistemului de asigurări de sănătate, susţinută de preşedintele american Barack Obama, va trebui retrimisă la Camera Reprezentanţilor pentru un nou vot, din cauza unei erori de procedură, a declarat purtătorul de cuvânt al liderului majorităţii democrate din Senat.
„După ore de încercări de blocare” a textului, republicanii „au găsit două dispoziţii relativ minore, care constituie vicii ale procedurii din Senat, şi va trebui să retrimitem textul în faţa Camerei Reprezentanţilor”, a declarat miercuri seara Jim Manley, purtător de cuvânt al liderului majorităţii democrate din Senat, Harry Reid.
Această măsură reprezintă un revers pentru democraţi, care au votat în final textul duminică, în Camera Reprezentanţilor, cu 219 voturi pentru şi 212 împotrivă, după mai multe luni de negocieri dificile.
Senatul iniţiase miercuri dezbaterile pe tema acestui pachet de amendamente solicitat de Camera Reprezentanţilor.
Manley a precizat că neregulile semnalate de republicani se referă la „educaţia superioară”, fără mai multe precizări . „Camera Reprezentanţilor poate rezolva această situaţie şi poate aproba legea, sunt convins de asta”, a dat asigurări Manley.
Democraţii incluseseră în proiect o reformă a creditelor pentru studenţi, în încercarea de finanţare a studiilor superioare în mod mai eficient.
Senatul şi Camera Reprezentanţilor adoptă frecvent versiuni diferite ale aceleiaşi legi, înainte de a negocia un text comun.
Camera Reprezentanţilor adoptase duminică textul propus de Senat, cu condiţia de a fi însoţit de un set de amendamente care să răspundă exigenţelor democraţilor din Cameră.
Preşedintele Barack Obama a promulgat marţi reforma istorică a asigurărilor medicale, salutând o „nouă eră” pentru ţară.
Potrivit unui sondaj Gallup efectuat luni, 49 la sută dintre americani consideră „un lucru bun” adoptarea reformei de către Congres, 40 la sută având opinii contrare.