Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, miercuri, pentru postul Sky, după victoria din meciul cu Livorno, scor 3-0, care a însemnat revenirea sa pe gazon după 77 de zile, că a fost emoţionat la fel ca în ziua când a debutat la prima reprezentativă a României.
„Nu mi-a fost teamă, dar am fost emoţionat. Ultima dată când am simţit aceste emoţii a fost la Euro-2000, atunci când am debutat la naţionala României. Totul a decurs bine, colegii mi-au fost alături, m-au ajutat şi în teren, şi în afara lui. Vreau să le mulţumesc tuturor, deoarece sunt primele mele declaraţii după accidentare. Nu vreau să dau nume ca să nu uit pe cineva, dar vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături”, a spus Chivu.
Sunt fericit că am revenit şi am reuşit să câştigăm
„Sunt fericit că am revenit şi am reuşit să câştigăm. Era important să învingem, deoarece am avut o serie de rezultate negative în ultimele meciuri. Trebuia să luăm trei puncte în acest meci şi să ne menţinem în fruntea clasamentului. În ziua meciului, antrenorul Jose Mourinho m-a anunţat că voi fi titular”, a precizat Chivu.
Goal.com i-a acordat lui Chivu nota 10
„A purtat cască la revenirea pe teren, dar a reuşit să zâmbească. A revenit în aplauzele publicului, a fost schimbat şi tot stadionul l-a ovaţionat în picioare. Românul le-a mulţumit prin aplauze şi a lăcrimat la ieşirea de pe teren. Dar cel mai important lucru a fost să-l vedem din nou pe teren”, a scris goal.com.
Site-urile calciomercato.it şi eurosport.it l-au notat cu 7 pe fundaşul român. „A fost surpriza serii. O revenire perfectă”, a scris calciomercato.it.
„Chivu a jucat cu o cască de protecţie şi a făcut-o bine. Bine ai revenit”, a notat eurosport.it.
Site-urile newnotizie.it, sportevai.it şi sportmediaset.it i-au acordat nota 6,5 lui Chivu. „Românul a revenit după accidentarea urâtă de la Verona şi a făcut o partidă bună”, a scris newnotizie.it.
„Chivu a revenit după două luni şi jumătate de absenţă şi s-a văzut că nu e la potenţial maxim. A alergat mult în banda stângă şi a încercat să-şi ajute echipa”, a notat sportevai.it.
„Lucrul pozitiv al serii a fost revenirea lui Chivu. Românul a purtat o cască de protecţie şi şi-a făcut treaba în defensivă”, a scris sportmediaset.it.