Prezenţi ieri la Arad cu ocazia semnării unui contract pentru achiziţionarea unor echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în Regiunea 5 Vest, premierul Emil Boc şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea au participat la o şedinţă a consiliului de coordonare al PD-L Arad. Pe lângă conducerea PD-L Arad, în frunte cu primarul Gheorghe Falcă şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, la şedinţa consiliului de coordonare au participat cei 52 de primari PD-L din judeţul Arad, cei 36 de viceprimari, cei 330 de consilieri, cei 16 consilieri municipali, cei 18 consilieri judeţeni, dar şi parlamentarii Iustin Cionca şi Adrian Niţu. La întrunire a participat şi Constantin Ostaficiuc, preşedintele PD-L Timiş.
Udrea le-a cerut primarilor să se grăbească cu proiectele pentru programul „10 case”
Ministrul Elena Udrea i-a felicitat pe democrat-liberalii arădeni pentru echipa pe care au reuşit să o formeze şi cu care au reuşit să obţină scoruri foarte bune pentru PD-L. „Sunteţi o echipă, lucraţi împreună, aţi ocupat administraţia locală şi la nivelul municipiului şi în judeţ. Ca ministru care se ocupă de administraţia publică locală nu pot decât să mă bucur că am asemenea parteneri la Arad”, a spus Elena Udrea. Demnitaru a promis că, în calitatea sa de Ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului va face tot posibilul pentru ca proiectele depuse de primarii arădeni să primească fonduri pentru a fi puse în practică. Elena Udrea le-a cerut primarilor să trimită cât mai urgent proiectele lor pentru noul program 10 case iniţiat pentru specialiştii din mediul rural. „Ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului am să mă aplec asupra pro- iectelor pe care le aveţi. Aveţi multe proiecte la ministerul nostru, proiecte pe care le derulăm împreună. O să ne străduim să alocăm fonduri. O să ne străduim să găsim resurse în acest an pentru a iniţia proiecte noi pe programele pe care le avem. Pentru programul 10 case pentru specialişti în mediul rural să trimiteţi către noi solicitările foarte repede, să ne fiţi parteneri, aşa cum am fost întotdeauna, pe care să ne putem baza. Să ne exprimăm speranţa că acest proiect va face să renască satul românesc”, a spus Udrea, promiţând că se va întoarce la Arad pentru a sta de vorbă cu fiecare primar în parte despre proiectele pe care le au şi despre modul cum pot fi acestea puse în practică. „Promit să mă întorc aici să discut cu fiecare primar în parte despre proiectele pe care le aveţi în derulare la ministerul nostru, să discutăm împreună despre ideile pe care le aveţi şi să găsim soluţii pentru a le pune în practică”, a încheiat Udrea.
Falcă: „Vom crea un pol de dezvoltare economică ce va concura cu Bucureştiul”
Prezent la şedinţă, Constantin Ostaficiuc, preşedintele Organizaţiei PD-L Timiş, a felicitat, la rândul său, arădenii pentru rezultatele obţinute şi a dorit să precizeze că timişenii îl vor susţine pe Gheorghe Falcă pentru a ocupa funcţia de primvicepreşedinte al PD-L la nivel naţional. „Felicitări din Timişoara pentru Arad! Aţi muncit mult şi le meritaţi, dar să nu uitaţi că venim şi noi din spate puternic… Mesajul meu este că noi timişenii îl vom susţine pe Gheorghe Falcă pentru funcţia de primvicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal”, a afirmat Ostaficiuc.
Gheorghe Falcă a continuat spunând că Autostrada Arad-Timişoara şi susţinerea Guvernului pentru construcţia acesteia va face ca Aradul şi Timişul să fie cât mai apropiate, creându-se un pol de dezvoltare economică care să poată concura cu capitala. „Autostrada Arad Timişoara şi susţinerea Guvernului pentru această autostradă vor face ca oraşele noastre să fie cât mi apropiate şi să ajungem noi, cei din această zonă, să creăm un pol de dezvoltare economică Timişoara-Arad, Arad-Timişoara, care să concureze cu Bucureştiul”, a spus Falcă.
Atac la liberali
Premierul Emil Boc a fost ultimul care a luat cuvântul. Acesta a felicitat PD-L Arad şi PD-L Timiş pentru modul în care reuşesc să se organizeze şi a precizat că, modul de organizare şi de funcţionare al PD-L Arad va fi preluat în statutul PD-L la nivel naţional şi adoptat în cadrul următorului congres al partidului. „Vreau să vă spun că modelul de organizare pe care dumneavostră în aveţi împreună cu partenerii de la Timiş este un model de urmat de PD-L în viitorul statut. Aţi câştigat şi sunteţi pe primul loc, pentru că aţi fost tot timpul printre oameni. Este un model pe care îl vom generaliza prin statutul PD-L şi va fi adoptat la viitorul congres,ca mod de structurare şi de organizare. Şi din acest punct de vedere domnilor Seculici, Falcă şi Ioţcu meritaţi toată aprecierea PD-L”, a spus Emil Boc, preşedintele PD-L.
Premierul a vorbit şi despre combaterea recesiunii. „La nivel guvernamental, în anul 2009, am reuşit să ridicăm efectele negative ale recesiunii, care este cea mai dură din ultimii 60 de ani, şi am reuşit să păstrăm echilibrul bugetar. Am reuşit să putem plăti salarii, pensii, alocaţii sociale şi am reuşit să păstrăm un echilibru între cursul leului în raport cu euro. 2009 a fost un an când am început investiţii publice în infrastructură. Autostrada Arad-Timişoara, care a început şi care va fi realizată la începutul anului 2011, celelalte proiecte în infrastructura din zonă care se leagă pentru susţinerea coridurului IV european în materie de trafic rutier, construcţia unei părţi din Autostrada Transilvania”, a spus Boc. Acesta nu s-a abţinut să vorbească despre greşelile Guvernului PNL care, potrivit domniei sale, au cheltuit patru milioane de euro din fondul naţional de dezvoltare nereuşind să facă prea multe investiţii. „Vechii guvernanţi, în patru ani de zile au făcut cinci proiecte de autostradă. Noi am reuşit 42 de kilometri de autostradă. În 2008, în ultimele luni ale mandatului liberal, s-au cheltuit patru miliarde de euro din fondul naţional de dezvoltare. Fondul naţional de dezvoltare era compus din banii BCR şi a altor companii, bani din care trebuiau construite autostrăzi, centuri ocolitoare, şcoli, spitale… Din nefericire, acei bani au fost utilizaţi de Guvernul liberal pentru acoperirea deficitului pe care l-au lăsat în condiţiile unei creşteri economice de opt la sută în 2008. Adică au cheltuit mai mult decât au produs, iar banii aceia nu i-au dat de pe piaţa externă, i-au dat din fondurile de dezvoltare. Dacă am fi avut acei patru miliarde de euro în 2009, nu am fi avut nevoie de nici un împrumut de nicăieri nici de la Comisia Europeană, nici de la Fondul Monetar, dar trebuie să le acoperim deficitul bugetar”, a explicat Emil Boc.
Facilităţi pentru firme şi reducerea pensiilor „de lux”
Primul ministru a prezentat şi programul pe care guvernul l-a gândit pentru perioada următoare pentru combaterea recesiuni, vorbind despre facilităţi pentru firme, dar şi despre reducerea pensiilor „de lux” şi atragerea fondurilor europene. „În acest moment preocuparea de bază a Guvernului este legată de locurile de muncă şi de investiţii. Este singura cale prin care putem ieşi mai repede din recesiune. Şi de atragerea fondurilor europene ca o altă soluţie alternativă pentru susţinerea inves- tiţiilor. Spun asta pentru că mediul privat cel care constituie nucleul economiei a fost acela care a suferit datorită pierderii clienţilor şi a dispariţiei comenzilor. Noi, statul, trebuie să asigurăm investiţii, care menţin şi crează locuri de muncă. Doamna Udrea vorbea de programul «10 case» pentru specialişti. 25 de locuinţe în mediul rural, vor fi construite pentru medici, profesori, asistenţi medicali. Programul rabla aţi văzut ce succes are. Am decis ieri să mai suplimentăm cu încă 50 de mii de vouchere pentru românii care doresc să-şi ducă maşina la casat şi să-şi cumpere altă maşină. 60 de mii de vauchere sunt deja aproape epuizate”, a afirmat Emil Boc. Preşedintele PD-L a mai amintit şi de programul „Prima casă”, care a fost îmbunătăţit. „Programul prima casă merge mai departe. Cei care doresc să-şi cumpere o casă pot să o facă în continuare, Au garanţii guvernamentale de 60 de mii de euro, dacă doresc să cumpere o locuinţă veche. Sau dacă vor să-şi construiască o locuinţă nouă au garanţii de 70 de mii de euro sau 75 de mii de euro dacă se asociază şapte persoane”, a spus Boc.
De asemenea, premierul a mai anunţat o serie de măsuri ce vor fi luate în continuare de către Guvern pentru mediul de afaceri. „Pentru mediul de afaceri menţinem cota unică de impozitare a mediului privat, care e una dintre cele mai atractive din Uniunea Europeană, cea mai scăzută practic. De asemenea, neimpozitarea profitului reinvestit se menţine în continuare. Am luat de asemenea măsuri pentru firme. Cei care angajează şomeri timp de şase luni de zile sunt scutiţi de plata constribuţiilor de asigurările sociale. Pentru firmele care au rambursări de TVA, am decis să facem rambursare automată pentru cei care au depus până în 10 mii de lei,100 de miliarde de lei vechi. Pentru exportatori la fel trebuie rambursat automat TVA-ul. Pentru ceilalţi rambursare electoonică, pentru ca rambursarea TVA-ului să se poată urmări pe calculator”, a anunţat Emil Boc.
Nici tinerii nu au fost uitaţi. Premierul a afirmat că, tinerii care doresc să-şi înfiinţeze societăţi comerciale vor fi încurajaţi, beneficiind de resurse de finanţare suplimentare de la stat. „De asemenena, tinerii care întemeiază o firmă vor beneficia de resurse de finanţare suplimentare, pentru a fi încurajaţi să înceapă o afacere. Lucrăm la un me- canism de debirocratizare a documentelor pe care trebuie să le depună firmele. Sunt 24 de cereri pe care trebuie să le complecteze o firmă la sfârşit de lună, pentru a plăti o serie de contribuţii şi asigurări la stat. Le vom reduce, le vom simplifica, astfel încât să uşurăm viaţa firmelor. De asemenea, discutăm în acest moment modificarea codului fiscal, astfel încât atunci când plăteşti la fisc o datorie să ţi se scadă din datoria principală şi nu din penalităţi pentru a putea să ieşi mai uşor din situaţia dificilă în care eşti în momentul de faţă. Şi nu în ultimzul rând facilităţi la plata datoriilor de către firmele private, mecanism care a fost pus în practică de anul trecut şi care va fi utilizat şi în perioada următoare”, a conchis Emil Bo
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024
Home» Nationale»Emil Boc i-a promis lui Falcă susţinere pentru funcţia de primvicepreşedinte al PD-L