Treizeci şi opt de persoane au murit luni, în urma cutremurului cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter, care a afectat provincia Elazig din estul Turciei, a declarat primarul unei localităţi, Bekir Yanilmaz, citat de posturile de televiziune.
Potrivit lui Yanilmaz, primarul unuia dintre satele afectate de seism, Kovancilar, printre victime se află şi copii.
Seismul, produs la ora 04.32 (04.32, ora României), a avut epicentrul în apropierea localităţii Karakocan, din provincia Elazig, a precizat observatorul seismologic Kandilli, din Istanbul, pe site-ul său.
Victimele s-au înregistrat în satele Okcular, Yukari Kanatli şi Kayali, potrivit unui comunicat al celulei de criză din Ankara, citată de agenţia Anatolia, precizând de asemenea că 60 de persoane au fost rănite.
Locuinţele din aceste sate sunt construite în general din chirpici şi sunt puţin rezistente la cutremure. Potrivit oficialilor locali citaţi de televiziuni, bilanţul ar putea creşte în continuare.
Echipele de intervenţie caută supravieţuitori în satul Okcular cu 800 de locuitori, unde circa 30 de locuinţe s-au prăbuşit, în timp ce ambulanţele transportau răniţi la spitalul din Elazig.
În cursul zilei, zona sinistrată va fi vizitată de patru miniştri, potrivit agenţiei Anatolia.
Între timp s-au înregistrat aproximativ zece replici seismice.
Cutremuerele cu victime sunt frecvente în Turcia, stat traversat de mai multe falii seismice active. Două astfel de cutremure s-au soldat cu 20.000 de morţi în august şi noiembrie 1999 în nord-vestul ţării, cu populaţie mai densă.
Provincia Elazig este situată pe falia estică a Anatoliei şi este afectată frecvent de cutremure.