BUCUREŞTI / 11:55, 24.09.2008 Hotărârea Guvernului prin care se stabilesc colegiile uninominale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce periclitează chiar introducerea noului sistem de vot şi poate genera confuzie, a declarat preşedintele Traian Băsescu, miercuri, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. El a enumerat câteva aspecte pozitive ale vieţii politice din România, incluzând şi adoptarea votului uninominal, „chiar dacă nu conform variantei dorite de cetăţeni la referendumul din noiembrie 2007”. „Aici exprim regretul că Hotărârea Guvernului prin care se stabilesc colegiile electorale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce periclitează chiar introducerea noului sistem de vot şi poate genera confuzie”, a spus Băsescu. PRM a atacat în contencios administrativ Hotărârea Guvernului privind delimitarea colegiilor uninominale. PDL a solicitat, marţi, Executivului să fie pregătit pentru orice eventualitate şi pentru orice s-ar întâmpla, corectând eventualele greşeli ale legii, pentru a organiza alegerile pe 30 noiembrie, prin sistemul de vot uninominal.
Băsescu: HG prin care se stabilesc colegiile uninominale pare a nu respecta rigorile legii
Băsescu: HG prin care se stabilesc colegiile uninominale pare a nu respecta rigorile legii (Imagine: Mediafax Foto)