Doamne, am zis de atâtea ori dă-Mi
şi atât de rar mulţumesc!
Fericitul Augustin
Trăim întro lume dezorganizată, întro lume care se desacralizează cu fiecare clipă trecută, întro lume unde bunul simţ e condamnat la moarte, unde sinceritatea nu-şi mai are rostul, iar egalitatea dintre oameni a fost de mult spânzurată.
Zilnic alergăm pentru întreţinerea noastă biologică, pentru un trai mai bun, dar de prea puţine ori ne gândim la cine suntem şi încotro mergem. Coborârea noastră strict în planul lumesc, lipsa noastră de comunicare cu Dumnezeu nu face altceva decât să ne, animalizeze, să ne desacralizeze, să ne distrugă ori ce manifestare a sentimentului religios. Bunul simţ nu poate sălăşlui în omul în care încolţeşte ura şi ezitarea, în omul în care răutarea e la ea acasă şi dimpotrivă bunul simţ se găseşte în cel deschis sufleteşte pentru toţi semenii şi prietenii lui.
Suntem obişnuiţi să cerem mereu de la Dumnezeu, dar nici odată nu ne-am întrebat dacă nu se cuvine să-I mulţumim pentru tot binele pe care ni-L face. De prea puţine ori ne mai gândim, că după un bine făcut trebuie, să ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu şi să-i spunem un simplu mulţumesc prin rugăciune.
Dumnezeu, spune evanghelistul Ioan –este iubire , este acea iubire care a ajuns la jertfă, a pătimit, a murit şi a Înviat pentru creatura Sa, dar noi am uitat acest lucru uitând să-i mulţumim. Dumnezeu este adevărul absolut, este comuniune şi comunicare sinceră, dar noi am uitat adevărul, de fapt l-am răstignit prin răutatea noastră, cât despre sinceritate… ce să mai vorbim, rar mai găseşti un om care să fie sincer în tot ceea ce spune. Sinceritatea, dacă ar fi să o definim, este relaţia directă şi deschisă, fără nimic ascuns, între om şi Dumnezeu dar şi intre oameni.
Dacă ar trebui să ne autoevaluăm, oare nu ne-am şoca de propria noastră stare văzând că zilnic ascundem ceva faţă de altă persoană, poate zilnic cel mai ascuns gând ce ar trebui mărturisit e închis în sufletul nostru. De ce? Pentru că ne lipseşte curajul mărturisirii, dorim să fie alţii sinceri cu noi dar noi ignorăm acea sinceritate, vrem să ni se facă bine dar noi nu suntem sinceri nici măcar când trebuie să mulţumim pentru un lucru, făcându-o doar formal. Oare nu tot aşa procedăm şi cu Dumnezeu, poate de multe ori sinceritatea ar trebui să se vada la scaunul mărturisirii, unde tot ce în viaţa de zi cu zi este ascuns, aici trebuie descoperit sau vădit prin sinceritate.
Dumnezeu ne-a dat totul, ne-a dat credinţă, exemple sau modele de credinţă, prin sfinţii Lui, ne-a dat frumuseţea ortodoxiei, ne-a dat unirea reală cu El prin Taina Euharistiei, ne-a binecuvântat viaţa prin Taina Botezului, ne-a binecuvântat familia prin Taina Nunţii, într-un cuvânt a aplicat iubirea eternă în om, iar noi ce facem?…Îl ignorăm zilnic, uitând de el pe motiv că avem prea multe pe cap ca să ne mai gândim la comuniune şi la dialog prin rugăciune, cu Dumnezeu.
Am uitat ceea ce înseamnă cuvântul Mulţumesc, am uitat să răspundem ajutorului primit de la Dumnezeu, am uitat că nu noi suntem cei care le facem ci Dumnezeu prin noi le face pe toate, dar totuşi Dumnezeu e şi atotmilostiv şi bun, atotiubitor, atotdrept, aşteptând zilnic de la noi ca măcar o clipă să ne gândim la El, o clipă în fiecare zi, nu e mult şi totuşi nu facem nici măcar acest lucru, iar dacă se întâmplă o nenorocire, un necaz atunci fuga fuguţa, la Biserică în genunchi, rostind rugăciuni pentru ajutor, dar Dumnezeu le acceptă şi pe acestea milostivindu-se şi răspunzând chemării noastre, şi apoi… ce să vezi aceeaşi situaţie moare mulţumirea uităm să spunem greul cuvânt Mulţumesc.
Trebuie să ştim că într-una din cărţile de cult ale Bisericii, şi anume Molitfelnic, sunt cuprinse rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu, şi pe care, personal le-am auzit de prea puţine ori să se facă la cererea credincioşilor, oare nu au motiv să le facă? Sau au uitat să-i mulţumească lui Dumnezeu.
Acum în aceste zile pentru toate câte le-am primit, avem obligaţia morală să învăţăm să mulţumim, tuturor prietenilor, fraţilor, părinţilor dar nu în ultimul rând lui Dumnezeu, să fim sinceri cu noi înşine, cu prietenii noştrii, cu Dumnezeu, pentru că aşa se înmulţeşte în lume dragostrea, prin sinceritate şi prin mulţumire către Creatorul tuturor, sinceritate, bun simţ şi mulţumire care se va răsfrânge şi asupra oamenilor.
Nu pot spune că în lume nu sunt astfel de oameni mulţumitori, sinceri şi cu bun simţ, dar ce-i drept prea puţini, iar dacă vom ajunge să-i cunoştem şi să primim de la ei aceste daruri, suntem datori să nu-i părăsim niciodată, pentru că aceştia sunt oamenii-cum se zice în popor- lui Dumnezeu, sunt cei care prin ceea ce spun mărturisesc adevărul mărturisesc bunul simţ prin sinceritatea mulţumirii lor.
Fă ceva minunat, fi sincer, mulţumitor şi cu bun simţ, poate oamenii ar putea imita gestul tău. Albert Schweitzer
Mrd Paul Krizner
